Un primar PSD îl susţine pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale: "Cred că este cea mai bună opţiune"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Klaus Iohannis - miting PNL, la Iaşi
Klaus Iohannis - miting PNL, la Iaşi

Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că în campania pentru alegerile prezidențiale îl susține pe Klaus Iohannis. Mihai Chirica a explicat că președintele a tratat orașul cu respect și că, din punctul său de vedere, este „cea mai bună opțiune”.

Întrebat marți, în cadrul unei conferințe de presă, pe cine susține în campania pentru alegerile prezidențiale din această toamnă, Mihai Chirica l-a indicat pe președintele Klaus Iohannis.

„Sunt Mihai Chirica şi îl susţin pe Klaus Iohannis. Este singurul preşedinte al României care a atras atenţia din punct de vedere al cetăţeanului ieşean. Pentru că domnia sa a reuşit de fiecare dată să nu evite Iaşul, să nu-l transforme doar într-o trambulină pentru voturi. Să nu uităm faptul că partidul care l-a lansat, PNL, a luat un număr foarte restrâns de voturi în municipiul Iaşi, eu fiind cel care le-am luat pe cele mai multe. Dar asta nu l-a transformat într-un bumerang care să vină peste noi, ieşenii, și să ne trateze ca un adversar. Dimpotrivă, ne-a tratat cu respect, cu recunoştinţă, a promulgat Legea privind transformarea Iaşului în capitală istorică a României, am avut onoarea să ne vedem de foarte multe ori la Iaşi, în diverse momente. Din punctul meu de vedere, pentru o Românie stabilă, normală, după cum spune domnia sa în slogan, sau mai bine spus pentru o Românie care vrea să rămână în continuare un partener european viabil şi un partener internaţional recunoscut, cred că este cea mai bună opţiune", a spus Mihai Chirica, citat de Mediafax.

Citeşte şi: Olguţa Vasilescu A RĂBUFNIT: "Klaus, neamțule care te dai "oltean"

În 2016, Mihai Chirica a câștigat alegerile locale cu aproximativ 46% din voturile ieșenilor. Acesta a candidat din partea PSD. Un an și jumătate mai târziu, în februarie 2018, Mihai Chirica a fost dat dat afară din rândurile social-democraților, iar de atunci nu și-a anunțat afilierea la niciun alt partid.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel