Un român a crezut că dă lovitura, le-a dat șarlatanilor datele sale bancare și s-a trezit păgubit cu aproape 10.000 de euro

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român a căzut victimă unei înșelăciuni în care a fost indus să investească într-o presupusă societate energetică. După contactarea prin rețelele de socializare, a pierdut aproape 10.000 de euro.

La data de 14 decembrie 2023, Poliția Fălticeni a primit o sesizare de la un bărbat din Vadu Moldovei care a căzut victimă unei înșelăciuni legate de investiții într-o societate energetică, pretinsă a fi ROMGAZ.

Bărbatul a fost atras în capcană în luna septembrie 2023, când a văzut un anunț pe o rețea de socializare referitor la investiții în această societate. După contactarea unui număr de telefon indicat în anunț, a discutat cu o persoană ce s-a prezentat ca reprezentant al societății energetice. A fost convins să investească 1.250 lei și a furnizat datele de pe cardul bancar și de pe cartea de identitate.

Ulterior, a fost contactat de o altă persoană care a pretins că reprezintă aceeași societate energetică și i-a cerut să depună 2.500 lei la un ATM de monede virtuale pentru a retrage câștigul inițial. Victima a urmat indicațiile și a depus suma cerută.

Escrocii au făcut un credit pe numele său

 

Pe 11 decembrie, la cererea telefonică a unei alte persoane pretins reprezentant al societății, bărbatul și-a deschis un cont bancar separat. În aceeași zi, prin intermediul unei aplicații informatice, a permis accesul la telefonul său. La data de 14 decembrie, a aflat că a fost solicitat un credit în valoare de 37.800 lei fără consimțământul său.

Persoana în cauză a furnizat fotografii ale cărții de identitate și selfie-ului solicitate de presupusul reprezentant, care efectua acțiuni frauduloase în telefonul victimei.

Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Frauda a fost realizată prin reclame de investiții false promovate pe rețelele de socializare, care induceau oamenii în eroare cu promisiuni de câștiguri mari.

Recomandarea polițiștilor este de a fi vigilenți în fața ofertelor care par prea bune pentru a fi adevărate și de a avea o educație financiară pentru a preveni cazurile de înșelăciune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel