Matei M. a înființat firme de import-export în România și Ruse. În loc să tranzacționeze cu bunuri reale, în perioada 6 februarie 2015 - 29 martie 2016, a completat facturi false de export.
Astfel, de șapte ori Matei M. a emis documente fictive, prin care a evitat să plătească taxe către Trezorerie. Adică românul nu a plătit impozitul pe profit de 561.188 BGN TVA, adică 296,545.49 euro, scrie utroruse.com.
Frauda a fost descoperită pe 29 martie 2016, iar românul a fost arestat în apartamentul său de pe strada Tar Asen din Ruse. Potrivit legii bulgare, chiar dacă facturile sunt fictive, Matei M. datorează taxe si, prin urmare, a fost predat Politiei Economice, care, după instrumentarea cazului, a depus dosarul la Parchetul Raional Ruse.
Un român a fraudat statul bulgar cu aproape 300.000 de euro. Magistrații l-au dat pe mâna Poliției Economice
După trei zile de arest, autorul fraudei fiscale a fost eliberat. Procedura preliminară s-a încheiat cu un Ordin european de anchetă, iar Matei M. venea la Ruse ori de câte ori era chemat.
În cele din urma, rechizitoriul a fost depus la Judecătoria. Miercuri, 9 martie 2022, fusese programată o audiere preliminară a cauzei. Între timp, a devenit clar că, în aceeași schemă a mai fost reținut un alt român, care este și el cercetat pentru evaziune fiscală.
Cu toate acestea, Georgi M. a fost deja condamnat în România pentru înșelăciune și, prin urmare, a fost adus la Ruse printr-un mandat european de arestare. O decizie a Judecătoriei Ruse a impus măsura de detenție permanentă a fraudatorului.
Recent, parchetul Raional Haskovo a pus sub acuzare o femeie, cetățean român, acuzată de contrabandă cu bijuterii din aur și argint în valoare de 200.880 leva.
Româncă, dată jos de polițiștii bulgari din autocar. Era blindată cu aur
Femeia a fost luată reținută. În plus, românca a primit interdicția de a părăsi granițele Bulgariei, cu excepția permisiunii Parchetului Haskovo. Femeia călătorea cu autobuzul din Turcia către România. Când a ajuns la punctul de de frontieră Kapitan Andreevo, polițiștii au verificat bagajele pasagerilor, scrie haskovo.live.
În bagajul personal al româncei, oamenii legii au găsit o parte din bijuterii. Cealaltă parte era pusă în pachete, care au fost lipite de corpul femeii. Expertiza a arătat că 2.015,10 grame de bijuterii erau făcute din aur de 14 carate, iar 4.516 grame - din argint de 925.
Într-un alt caz, bijuterii de contrabandă au fost găsite la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, într-un camion, care transporta mărfuri din Turcia prin Bulgaria către Germania.
La percheziții, polițiștii au găsit asupra șoferului 5 pachete, lipite de corpul acestuia. În pachete erau 1.010,83 grame de bijuterii din aur: inele, medalioane, lanțuri, coliere, cercei și brățări. Potrivit expertizei, produsele găsite au fost realizate din aur de 14, 18 și 22 de carate și valorează în total 103.805 BGN.
Procuratura l-a pus sub acuzare și pe șoferul turc. În ambele cazuri, toate bijuteriile de contrabandă au fost confiscate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News