Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor, remis marți presei, angajații unei bănci din Oradea au sunat vineri la 112 și au anunțat că o persoană necunoscută ar fi montat un dispozitiv în interiorul ATM-ului băncii, încercând astfel să sustragă bani.
Polițiștii au reușit să îl prindă pe suspect, un tânăr de 25 de ani din Hunedoara, în trafic, în timp ce conducea un autoturism.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, bărbatul este bănuit că, în cursul aceleiași zile, ar fi comis o faptă similară la un alt ATM de la o unitate bancară din Salonta și o alta la ATM-ul aparținând unei alte bănci din Oradea.
Românul, reținut
„Polițiștii de investigații criminale bihoreni îl bănuiesc pe acesta că ar fi încercat să sutragă diverse sume de bani de la cele 3 ATM-uri din județul Bihor cu ajutorul unor dispozitive confecționate artizanal, lipite pe fanta de eliberare a banilor, prevăzute cu bandă dublu adezivă, care ar fi avut rolul de a reține banii eliberați în momentul în care o persoană solicita eliberarea acestora. În niciunul din cele 3 cazuri, bărbatul nu a reușit să obțină astfel banii pe care intenționa să îi sustragă”, se arată în comunicatul IPJ Bihor.
În urma percheziției făcute în mașina condusă de tânăr, polițiștii au descoperit diverse scule, baghete de aluminiu, bandă adezivă și alte obiecte pe care este bănuit că le-ar fi folosit la comiterea faptelor.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru tentativă de furt în formă continuată, informează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News