Un român de 51 de ani infectat cu noul coronavirus, fără alte afecțiuni cunoscute, a murit acasă după ce s-a tratat singur cu antibiotice și tratament simptomatic, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Bărbatul în vârstă de 51 de ani din Suceava nu avea alte boli cunoscute. El a început să se simtă rău în data de 13 aprilie și s-a tratat singur acasă. Acesta a acuzat disfagie (dificultăți de înghițire), dificultăți în respirație, stare de slăbiciune accentuată. Bărbatul și-a administrat antibiotice și tratament simptomatic.
Bărbatul a murit acasă după patru zile, la 17 aprilie. I-a fost recoltată o probă necrotică la 18 aprilie, iar rezultatul testului a fost comunicat la 23 aprilie. Testul a fost pozitiv și a confirmat infecția cu noul coronavirus, potrivit INSP, citează presa locală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
O companie din România oferă angajaților prime de murături de 2000 de lei
Bogdan Bolojan /
22 feb 2025, 18:59
În timp ce guvernul anunță reduceri de cheltuieli și eliminarea unor posturi bugetare pentru a echilibra finanțele publice, la Brașov se împart bani pentru… murături. Compania Apa Brașov oferă angajaților o primă de murături de până la 2000 de lei, o practică care ridică semne de întrebare mai ales în contextul în care compania beneficiază de finanțare din bani publici.