Hotărât să își încerce norocul la păcănele, individul a insistat să fie lăsat în interior chiar dacă nu avea certificatul verde care să dovedească că este imunizat. Angajații i-au explicat că trebuie să respecte regulile, însă bărbatul s-a înfuriat și imediat a sunat la 112, unde ac reclamat situația.
În doar câteva minute, în fața sălii de jocuri de noroc a ajuns și un echipaj de poliție, însă lucrurile au decurs așa cum își dorea bărbatul, scrie stirileprotv.ro/
Pentru că nu a vrut să se legitimeze și a devenit tot mai agitat, individul a fost condus la secția de poliție. Acesta a fost amendat și cu 6.000 de lei pentru că a sunat fară motiv la numărul de urgență, pentru scandal dar și pentru că nu a respectat măsurile de protecție.
Un alt român, supărat că a pierdut banii la păcănele, a furat încasările sălii
Supărat că a pierdut la păcănele, un băiat în vârstă de 19 ani din localitatea maramureșană Baia Sprie a profitat, zilele trecute, de neatenţia angajatei şi a furat toate încasările, potrivit ȘtirileProtv.
După ce a furat toate încasările sălii, bărbatul a reuşit să fugă şi s-a adăpostit în altă sală de jocuri de noroc, în speranţa că de această dată va câştiga și, totodată, va scăpa de autorități. El a fost surprins însă de camerele de supraveghere, aşa că poliţiştii i-au dat repede de urmă.
Totul a început când bărbatul în vârstă de 19 ani a intrat în cafeneua unde erau şi jocurile de noroc. Astfel, el a reușit să piardă toți banii pe care îi avea la el, aproximativ 1.000 de lei, potrivit ȘtirileProtv.
Ulterior, pentru a-și recupera pierderea, el a intrat în spatele tejghelei de unde a luat un plic în care erau ţinute încasările, mult mai mari decât suma pierdută de acesta, peste 3.000 de lei. Apoi, băiatul a plecat rapid din cafenea, fără să îşi dea seama că a fost filmat de camerele de supraveghere.
“În baza semnalmentelor oferite de reclamant, poliţiştii din Baia Sprie au reuşit identificarea. A fost reţinut pentru 24 de ore”, a precizat Anca Pop, purtător de cuvânt IPJ Maramureș. Potrivit autorităților, tânărul și-a admis fapta şi a returnat toţi banii. Cu toate acestea, el nu a scăpat de dosarul penal întocmit pe numele său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News