Un român, care a introdus clandestin migranți egipteni în Ungaria, ar putea ajunge la închisoare

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Un român, care a introdus, clandestin, migranți egipteni în Ungaria, ar putea ajunge la închisoare.
Un român, care a introdus, clandestin, migranți egipteni în Ungaria, ar putea ajunge la închisoare.

Parchetul raional Makó a cerut arestarea unui român care fusese implicat în contrabandă în migranți. Acesta a fi ajutat trei egipteni să treacă, ilegal, frontieră. 

Parchetul Județean Csongrád-Csanád a precizat, în declarația sa, că cetățenii egipteni, care s-au aflat de mult timp în România, au convenit cu traficanții de persoane ca să-i ajute să să ajungă în Budapesta.

Conform acordului, suspectul român i-a ridicat pe egipteni, pe 3 aprilie 2022, iar apoi, cu puțin timp înainte de ora 21.00, i-a transportat la granița româno-maghiară și i-a lăsat în zona frontierei verde, pe care migranții urmau să o treacă pe jos.

Operatorul camerei termice al Biroului Poliției de Frontieră Nagylaki a depistat trecerea ilegală a frontierei și faptul că 3 persoane, care alergau spre un autoturism. La scurt timp, polițiștii au oprit  automobilul și reținut pe suspectul român, scrie delmagyar.hu.

Pasagerii românului nu îndeplineau condițiile necesare pentru a intra și a rămâne în Ungaria. În procesul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane cu asistarea mai multor persoane, Parchetul a emis o cerere prin care s-a dispus arestarea suspectului român pentru o lună, ținând cont de riscul de evadare, sustragere și imposibilitatea de urmărire.

Judecătorul de instrucție al Judecătoriei Szeged va decide, azi,  cu privire la demersul procurorului în privința propunerii de  arestare a românului.

Agenții Postului de Poliție Solți au depistat, pe 31 martie, la ora 17.35, un camion, care s-a răsturnat într-un șanț de lângă drumul principal 52, la kilometrul 44.

 

Ungaria. Un camion, condus de un român, s-a răsturnat într-un șanț. Polițiștii au avut un șoc când au văzut ce transporta 

 

Din cala camionului au coborât doisprezece migranți ilegali. Cinci au fost răniți și transportați la spital cu ambulanțele, transmite poliția maghiară, într-un comunicat.

Ceilalți migranți au fost escortați înapoi la frontiera de securitate temporară de către poliție, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare.

Camionul era condus de un cetățean român, care este suspectat că ar fi încercat să-i ajute pe migranți să ajungă în Europa de Vest. Traficul de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel