Casa Județeană de Pensii Iași a încheiat 440 de contracte pentru cumpărarea vechimii, iar 11 dintre acestea sunt pentru perioada maximă de 6 ani. Mulți dintre solicitanții din Iași au muncit la negru, în străinătate, iar acum au împlinit vârsta de pensionare și vor să cumpere vechimea în muncă
Un ieșean care a muncit în străinătate și-a cumpărat cu 41.000 de lei 6 ani de vechime în muncă, pentru contribuțiile aferente unui venit brut de 2.300 de lei, adică salariul minim pe economie. În ultimii 2 ani au plătit pentru a putea ieși la pensie un număr de 440 de persoane. Cei mai mulți ieșeni care și-au cumpărat vechimea în muncă au muncit la negru în străinătate și acum, când au împlinit vârsta de pensionare, vor să primească o pensie decentă.
„Vechimea cumpărată se folosește doar la pensia limită de vârstă. Se pot cumpăra maximum 6 ani, mai mulți față de legislația anterioară, care permitea cumpărarea doar din ultimii 5 ani calendaristici. OUG 163/2020 pentru cumpărare vechime modificată prin Legea168/2021 este aplicabilă până la 31 august 2023. Până acum avem încheiate 440 de contracte, din care 11 sunt pentru perioada maximă, de 6 ani”, susține Maria Andronache, directorul Casei Județene de Pensii Iași, citată de BZI.
Un român care a muncit în străinătate și-a cumpărat cu o sumă uriașă vechime în muncă
Dacă românii au lucrat, de exemplu, doar 9 ani cu forme legale de muncă și vor să își asigure stagiul minim de cotizare, de 15 ani, atunci pot să plătească contribuțiile la pensie pentru plafonul maxim stabilit de autorități, adică 6 ani.
Astfel, chiar dacă cei mai mulți cumpără vechime în muncă pentru salariul minim pe economie, aceștia pot să plătească mai mulți bani, care îi ajută să obțină o pensie mai mare.
„Acum, suma de plată lunară este de 575 de lei (25 la sută din salariul minim pe economie), respectiv 2.300 de lei x 25 la sută. Din ianuarie 2022, suma va fi mai mare pentru că va crește salariul minim. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Până acum, 94 de persoane s-au pensionat la limita de vârstă în baza asigurării contribuției prin Legea 163/2020, respectiv 168/2021, adică și-au cumpărat vechimea în muncă”, mai spune Maria Andronache, directorul Casei Județene de Pensii Iași.
Continuarea, pe BZI.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News