Accidentul a avut loc luni după-amiază, în Tragwein (Austria Superioară). Tânărul șofer din Linz s-a răsturnat cu betoniera. Acesta locuia în Austria de câțiva ani.
Românul de 35 de ani din Linz se afla la volanul betonierei, luni în jurul orei 14 pe B124 dinspre Tragwein spre Pregarten. Într-o curbă pe stânga din municipiul Tragwein, șoferul a pierdut controlul vehiculului din motive necunoscute.
Betoniera a intrat în balans, s-a răsturnat și a căzut în șanț. Tânărul de 35 de ani a rămas blocat în cabina șoferului. A fost scos din vehicul de către pompierii de la stațiile Tragwein și Pregarten.
Bărbatul a fost atât de grav rănit încât nu a răspuns în ciuda măsurilor de resuscitare care au durat aproximativ 40 de minute. Românul a murit, din păcate, la locul accidentului. Acesta devenise tată cu doar câteva luni în urmă. De asemenea, lasă în urmă o tânără soție îndurerată, conform publicației austriece Krone.
Accident grav și la Perg, în care a fost implicată o româncă
Cu o seară înainte, a avut loc un accident grav și la Perg, tot în Austria, în care a fost implicată de asemenea o persoană de naționalitate română.
O femeie de origine română, în vârstă de 33 de ani din Münzbach s-a izbit frontal de mașina unui tânăr de 20 de ani din Windhaag, lângă Perg, într-o curbă periculoasă la stânga. Românca a rămas încarcerată în mașină. Aceasta a fost scoasă din autoturism de pompieri și dusă la spitalul din Linz, unde va primi tratament de specialitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News