Pe data de 13 iunie 2023, la ora 22.00, în cadrul serviciilor de prevenire generală și control teritorial, carabinierii din Avellino au observat, în parcul din via Circumvallazione, o persoană plină de sânge.
Prin urmare, carabinierii au apelat la ambulanță, iar medicii, ajunși la fața locului, i-au oferit victimei tratamentul necesar, fără să o transfere la camera de gardă.
Din declarațiile făcute de bărbat, un tunisian de 55 de ani, și din informațiile obținute de la unii martori, a reieșit că, în timp ce stătea pe o bancă în parc, bărbatul a fost abordat de doi români, relatează presa din Italia.
Fără motiv aparent, unul dintre cei doi români l-a lovit, violent, cu un pumn în față, apoi i-a luat cățelul, pe care bărbatul îl ținea în brațe. Ulterior, cei doi români au plecat în direcția via Carlo Del Balzo.
Polițiștii au pornit în căutare celor doi atacatori și, aproximativ la ora 23.30, au identificat un cetățean român în Via Piave care corespundea descrierii oferite de tunisianul agresat.
Bărbatul, un român în vârstă de 38 de ani, avea cu el un cățel de talie mică. Luat la întrebări de polițiști, românul a încercat să se justifice spunând că tocmai a găsit un câine de talie mică și intenționează să-l restituie proprietarului de drept.
Victima și-a recunoscut cățelul și a confirmat că românul este unul dintre agresorii săi. Acesta din urmă a fost deci sesizat la Autoritatea Judiciară, pentru infracțiunea de tâlhărie și vătămare corporală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News