Publicitate
Un român din Italia a dispărut în apele râului Brenta din Campo San Martino, Padova, după ce a încercat să salveze un băiat aflat în pericol. Incidentul a avut loc ieri - duminică, 14 iulie, în jurul orei prânzului, când Ganegedara Ramesh, un tânăr de 23 de ani din Sri Lanka, a fost luat de curent în timp ce se scălda.
Ștefan Cristoiu Bogdan, un român de 30 de ani din Curtarolo, a sărit în apă pentru a-l salva pe Ramesh după ce l-a văzut luptându-se cu curentul. Ștefan se afla în apropiere și încerca să recupereze o minge care căzuse în apă. Deși a reușit să-l prindă de mână pe Ramesh, amândoi au fost măturați de curenții puternici și au dispărut.
Martorii aflați la fața locului au încercat în zadar să îi ajute, însă eforturile lor au fost inutile din cauza forței apei. Pompierii și echipele de scafandri au fost mobilizați imediat și căutările sunt în desfășurare, informează cotidianul local Il Gazzettino.
Această tragedie amintește de incidentul de luna trecută de pe râul Natisone, unde trei tineri români – Cristian, Bianca și Patrizia – au fost surprinși de un val de inundație și au fost luați de ape în timp ce se îmbrățișau.
Autoritățile locale au demarat imediat operațiunile de căutare, folosind bărci și scafandri pentru a-i găsi pe cei doi tineri dispăruți. Momentan, echipele de salvare nu au reușit să-i localizeze.
Actualizare: Presa din Italia informează că astăzi trupul românului erou a fost recuperat de către autorități. Căutările au durat ore întregi, până când corpul neînsuflețit al lui Bogdan Cristoiu a fost găsit la o adâncime de aproximativ patru metri.
Un alt incident similar a avut loc la începutul acestui an. Un român în vârstă de 36 de ani a murit înecat în râul Brenta din Italia, în timp ce încerca să fugă de poliție după o tentativă de furt de combustibil.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 20 februarie 2024, în localitatea Vigonza (provincia Padova), lângă autostrada A4. Cei doi hoți au încercat să fure combustibil din rezervorul unui camion parcat, dar au fost surprinși de o patrulă a forțelor de ordine care efectua controale de rutină în zonă.
Unul dintre hoți a reușit să scape, dar celălalt a sărit peste parapetul unui pod, fără să realizeze pericolul, și a căzut pe un teren abrupt, ajungând în cele din urmă în râul Brenta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News