În urma unor investigații complexe și detaliate, românul a fost identificat drept autorul unui jaf comis la 19 iunie 2022 la restaurantul „Osteria il Passo di Frà Diavolo”din zona Casalvieri.
Duminică, 19 iunie 2022, în jurul prânzului, un SUV alb a parcat în zona de service, lângă o benzinărie. Un bărbat înalt, cu barbă și ten închis a intrat în restaurant. S-a apropiat de tejgheaua barului și profitând de un moment de neatenție a angajatei a deschis casa de marcat și a furat aproximativ o mie de euro, relatează frosinonenews.eu.
Imediat angajata, o femeie de 25 de ani din Vicalvi, a încercat să-l împiedice pe hoț să fure banii, însă acesta a împins-o și a fugit spre mașina din parcare. A urcat în mașină și a plecat în grabă.
Carabinierii au discutat cu victima care l-a descris amănunțit pe infractor. Așa au început investigațiile, care au stabilit că mașina cu care fugise hoțul fusese furată în dimineața zilei de 19 iunie în Cassino.
Din compararea faptelor și a imaginilor dobândite a fost identificat și bărbatul, un cetățean român de 31 de ani, cu numeroase antecedente penale pentru infracțiuni contra proprietății, persoanelor și deținere de arme. Românul a fost recunoscut de către victimă și astfel au fost formulate cererile pe care Parchetul le-a acceptat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News