Un român din Italia, profanator de morminte, prins în timp ce încerca să fugă din țară

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Italia. Un român, profanator de morminte, prins în timp ce încerca să-și fugă din țară
Italia. Un român, profanator de morminte, prins în timp ce încerca să-și fugă din țară

Un român, în vârstă de 61 de ani, a încercat să iasă din Italia pentru a scăpa de arest, însă planurile i-au fost date peste de un control al carabinierilor.

Românul este acuzat că a sustras 50 de vase de cupru dintr-un cimitir. Hoțul a furat și jgheaburile unor morminte de familie. 

Cu o altă ocazie, bărbatul a spart ușa unei societăți cu o bară pentru a sustrage cuprul. Prin urmare, românul, în vârstă de 61 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de furt calificat, scrie ilpiccolo.gelocal.it.

Acesta a decis să plece din Italia, însă însă planurile i-au fost date peste de un control al Carabinierilor din Aurisina. În timpul controlului, militarii au descoperit că pe numele românului fusese emis un mandat de arestare. Așadar, călătoria a fost întreruptă, iar românul a ajuns la închisoare, unde și va ispăși pedeapsa de 3 ani.

 

Italia. Un român s-a dat în spectacol pe stradă: a spart o sticlă și i-a atacat pe polițiști

 

Agenții de la secția de Poliție din Rimini au reținut, aseară, un bărbat român, de 28 de ani, acuzat de  săvârșirea infracțiunii de vătămare agravată și insultarea unui funcționar public.

Vineri seara, în jurul orei 20.30, doi agenți de poliție treceau pe lângă Viale Regina Elena când atenția le-a fost catalizată de zgomotul unei sticle de sticlă aruncată la pământ.

Polițiștii s-au uitat de unde vine zgomotul și au observat un bărbat care împinge o femeie. Imediat, polițiștii au ajuns la bărbat și l-au îndepărtată de lângă tânăra, care era speriată, scrie geronimo.news

Oamenii legii i-au cerut tânărului român, aflat într-o stare evidentă de ebrietate, un act de identitate.Acesta a început să țipe, încercând să fugă. În plus a insultat, scuipat și amenințat agenții de poliție cu moartea.

Polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe bărbat, pentru a-l duce a sediul poliției. Odată introdus în interiorul mașinii de serviciu, românul a început să lovească geamul cu pumnii și capul, până  a spart sticla. Tânărul român a fost arestat pentru comiterea infracțiunii de opunerea rezistenței, ultraj și prejudiciu agravat.  

Având în vedere starea evidentă de ebrietate, românul a fost sancționat și pentru hărțuirea trecătorilor și tulburarea ordinii publice. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel