„Un român în minus“, în Spania. L-au bătut, i-au spart dinţii şi l-au aruncat în canal: Călăii lui Alexandru, pedepsiți

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Aproape 6 ani de la teribila moarte a tânărului român, Alexandru Boghiu. Avea 22 de ani când şi-a găsit sfârşitul într-un canal, în Boborás. Cei doi bărbați care l-au omorât au primit câte 16 ani de închisoare. Mama tânărului va fi despăgubită cu peste 100.000 de euro

Curtea Supremă confirmă pedepsele de câte 16 ani de închisoare pentru cei doi asasini din cazul  „A Esmorga”. Sentința este acum definitivă, după ce Înalta Curte a respins apelul și ambii autori vor rămâne în închisoare. 

Pentru faptele lor, cei doi bărbaţi riscau între 18 şi 25 de ani de închisoare, însă magistrații au dictat mai puțin de atât: 16 ani după gratii. Pe lângă ratificarea prelungirii pedepsei închisorii, Curtea Supremă stabilește ca cei doi condamnați, Óscar Estévez și Eduardo López - care au fost închiși la 7 februarie - trebuie să despăgubească mama victimei cu suma de 106.000 de euro. 

Citește și: Spania. Moartea lui Alexandru, "un român în minus". Nimeni nu a fost pedepsit până acum

Alexandru Boghiu a murit pe 19 decembrie 2014, într-un canal al râului Viñao. Óscar Estévez și Eduardo López au fost condamnați definitv pentru moratea tânărului român. În apelul său, unul dintre inculpați a recunoscut că a fost prezent la comiterea crimei, dar nu și la participarea sa la uciderea românului; celălalt a spus că nu a existat intenția, potrivit La Voz de Galicia.

"Un român mai puţin"

 

Totul s-ar fi întâmplat după ce tinerii au petrecut împreună şi au consumat mai multe băuturi alcoolice şi droguri, în casa lui Eduardo. Acesta povesteşte că Alexandru, fiind sub influenţa substanţelor, a vrut să urineze în bucătărie, lângă frigider. Gestul l-ar fi enervat la culme pe Oscar şi pe ceilalţi tineri, care l-ar fi bătut cu sălbăticie. Eduardo a negat, însă, că l-ar fi atins pe tânărul român.

Țipetele au trezit-o pe soţia lui Eduardo, care a coborât cu cei doi copii ai lor la parter să vadă ce se întâmplă, moment în care l-a văzut pe soţul său cu un pistol în mână, încercând să potolească spiritele. Femeia i-a tras pistolul din mână şi nimeni nu a fost rănit atunci. Între timp, petrecerea s-a spart şi în casă au rămas cei doi suspecţi şi Alexandru.

Cei doi spanioli l-au urcat pe român în maşină şi au plecat spre casa altui prieten, în apropiere de canalul de pe râul Viñao. Alexandru ar fi scos un cuţit şi i-ar fi ameninţat pe cei doi, moment în care au oprit maşina, iar Oscar a început să îl lovească din nou. Eduardo susţine că nu a văzut când a căzut românul în canal. Însă în momentul în care era în apă, amândoi au încercat să îl ajute, dar curentul a fost prea puternic şi l-a tras în tunel. L-a întrebat atunci pe prietenul său ce s-a întâmplat mai exact, iar replica acestuia a fost una şocantă: "Un român mai puţin". Au plecat de la locul faptei fără să cheme ajutoare. Două zile mai târziu, poliţiştii i-au căutat acasă şi i-au arestat.

"L-au bătut, i-au spart dinţii şi l-au aruncat în canal" 

 

"L-au bătut, i-au spart dinţii, l-au aruncat în canal de viu şi s-au asigurat că nu i-a văzut nimeni, apoi au plecat", a declarat procurorul Rosa Tallón când a deschis prima dată dosarul crimei. Avocații celor doi suspecți au susținut că moartea lui Alexandru a fost un accident regretabil, iar faptul că nu au cerut ajutor nu înseamnă neapărat că l-au ucis.

 

 

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel