Un muncitor român a murit în Spania, după ce a fost implicat într-un accident de muncă. Totul s-a petrecut joi, 26 ianuarie 2023, în jurul orei 5 dimineața, în localitatea Friol din Galicia. Tragedia s-a petrecut în Os Castelos, pe drumul care leagă Friol de Palas de Rei. Bărbatul, un român între vârsta de 40 și 50 de ani, se afla la muncă și executa lucrări forestiere însoțit de alte două persoane.
Românul era angajat al unei firme de cherestea
Potrivit publicației spaniole G24, victima se afla la muncă la o fabrică de cherestea din Friol, o comună de aproximativ 4500 de locuitori din Nord-vestul Spaniei, în comunitatea autonomă Galicia. Evenimentul s-a petrecut la aproximativ 200 de metri de benzinăria orașului. Bărbatul tăia lemne de foc. O persoană care se afla la fața locului, împreună cu accidentatul, a alertat serviciile de urgență.
La fața locului s-au deplasat echipe de la 061 și Garda Civilă, dar acestea nu au putut decât să confirme decesul. Nu s-a putut face nimic pentru a-i salva viața muncitorului.
Românul, care nu locuia în Friol, era angajat al unei firme de cherestea din zonă și era la muncă atunci când a avut loc evenimentul. Astfel, decesul său poate fi catalogat ca un accident de muncă. Autoritățile spaniole au deschis o anchetă.
#AXEGAInforma dun home falecido en #Friol tras caerlle unha árbore enriba.
— 112Galicia (@112Galicia) January 26, 2023
Os axentes da @guardiacivil tratan de coñecer todos os datos relacionados co accidente.
Acudiron, ademais, os profesionais de Urxencias Sanitarias de Galicia-061. pic.twitter.com/j0ss1LxjsA
---------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News