Un român şi-a terorizat familia apoi a atacat poliţiştii cu un topor

Andreea Cosma |
Data publicării:

Un bărbat de 72 de ani din oraşul Mioveni, care şi-a ameninţat familia şi a atacat cu un topor poliţiştii sosiţi la faţa locului, a fost transportat la spital, vineri seară, pentru investigaţii de specialitate.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, poliţiştii din Mioveni au fost sesizaţi că un bărbat de 72 de ani, din cartierul Colibaşi, s-ar fi baricadat în casă cu un topor în urma unui conflict cu membrii familiei, pe care i-ar fi ameninţat.

"Imediat, la faţa locului au ajuns echipaje din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au luat măsuri de evacuare şi protecţie a persoanelor vătămate, iar ulterior au procedat la imobilizarea bărbatului, care s-a manifestat agresiv faţă de forţele de ordine, lovind cu toporul scutul de protecţie", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul agresiv a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, în vederea efectuării de investigaţii de specialitate.

Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru ameninţare şi violenţă în familie şi a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru infracţiunea de ultraj. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel