Polițiștii de la poliția rutieră Verona Sud s-au grăbit la fața locului, când au primit mai multe sesizări.
Un automobilist conducea pe autostrada A22 cu o viteză nebună, îndreptându-se spre sud.
Un șofer român a creat panică pe o autostradă din Italia
Nu numai atât, dar aruncase și obiecte pe geam și făcea gesturi obscene la adresa altor automobiliști.
Când mașina de patrulare a interceptat autoturismul la intrarea în Verona, șoferul nu a oprit, ci a continuat să fugă.
Pentru a-l împiedica să continue să pună în pericol alți utilizatori ai autostrăzii, l-au tamponat într-o manevră controlată în apropiere de Mantua.
După ce mașina a fost oprită, l-au arestat și l-au dus pe șoferul în vârstă de 40 de ani, de origine română, la Poma, pentru efectuarea unor examinări psihofizice.
Italia. Doi români și-au pierdut viața într-un accident teribil, de Paște: Mașina în care se aflau a fost ruptă în două în impact
Doi tineri români și-au pierdut viața într-un accident teribil petrecut în prima zi de Paște, la Stornarella (Foggia), Italia. După ce au intrat într-un stâlp, mașina în care se aflau s-a rupt efectiv în două.
Accidentul rutier în care și-au pierdut viața doi tineri a avut loc ieri, 16 aprilie, pe drumul comunal 'Vecchia Cerignola' din Stornarella. Comunitatea locală și mai ales cea românească este în stare de șoc în urma morții tragice a doi tineri din România care locuiau în mica comună Cinque Reali Siti, care au murit pe loc în dramaticul accident rutier care a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 16 aprilie, potrivit Foggia Oggi.
'Dumnezeu sà-l ierte', așa și-a exprimat condoleanțele și durerea comunitatea românească din localitate și din întreaga regiune Capitanata pentru moartea lui Daniel, în vârstă de 20 de ani, și a prietenului său mai mare, Darius, de 27 de ani, căsătorit și cu un fiu.
Potrivit relatărilor de pe rețelele de socializare, cele două victime erau originare din Ghigera și Gangiova. Autoturismul Ford Focus în care se aflau a ieșit de pe șosea și a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune. În urma impactului violent, mașina s-a rupt în două. Documentele lor nu au fost găsite în vehicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News