Publicitate
Vestea morții artistului au anunțat-o colegii de la Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” din Slatina.
Solistul a fost dus sâmbătă, 1 aprilie 2023, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, medicii constatând că a suferit un accident vascular hemoragic, relatează Adevărul. A fost transferat în aceeași seară la un spital din București, unde luni, 3 aprilie 2023, a decedat. Conform unor surse din cadrul SJU Slatina, accidentul vascular s-a produs pe fondul unor condiții medicale preexistente.
„Nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume”
Persoanele din anturajul său, deși știau că tânărul se confrunta cu probleme de sănătate, sunt șocate de vestea morții sale, cu atât mai mult cu cât l-au întâlnit la concertul susținut cu câteva zile în urmă de o mare trupă la Slatina.
Tânărul Marian Toma avea, de câțiva ani, și o școală de muzică, ajutându-i pe copii și tineri să-și descopere și să-și șlefuiască talentul.
„Profund îndurerați am aflat de moartea neașteptată a lui Marian Toma. Nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume. A plecat prea devreme, la doar 30 ani... lăsând în urmă numai tristețe și durere. Fie ca bunul Dumnezeu să poată alina durerea familiei îndurerate și să-i odihnească sufletul!
Nu te vom uita niciodată, Toma Marian.. și ne vom aminti mereu cu drag de tine!”, este unul dintre mesajele apropiaților.
„Ce veste... Nici nu îmi vine să cred. Mi-aş dori să fie 1 Aprilie, o glumă făcută de tine şi apoi să zâmbeşti ştrengăreşte. Ce făcuşi, Mariane? Noi ce mai ascultăm? Îţi ascultam fiecare melodie pe care o postai. Doar fanii nu pierd nimic de la artiştii lor.31 de ani... Ce înseamnă asta, ce-ţi veni? Aveai atâţia copii de pregătit, atâtea de cântat pe scenă, o floare acasă. E atât de nedrept. Cineva Sus, sau pe unde o fi, greşeşte. Nu numai El are nevoie de oameni buni. Şi noi avem nevoie. Trebuia să ne oferi muzică şi bucurie, nu durerea asta... Iar de azi, pământul e rece şi gol. E total nedrept... Prea, prea nedrept... Linişte bună acolo unde te duci!”, este un alt mesaj emoționant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News