Un sportiv străin, concurent la Turul Ciclist de la Sibiu, accidentat de o maşină în afara concursului

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Un sportiv străin, concurent la Turul Ciclist de la Sibiu, accidentat de o maşină în afara concursului
Un sportiv străin, concurent la Turul Ciclist de la Sibiu, accidentat de o maşină în afara concursului

Unul dintre concurenţii străini de la Turul Ciclist al Sibiului a fost transportat vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiu, după ce a fost lovit de o maşină, în afara concursului.

Biciclistul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, cetăţean străin, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

"Astăzi, în jurul orei 11.30, poliţiştii Biroului Rutier au intervenit la un accident de circulaţie produs pe Calea Şurii Mari din municipiul Sibiu. Din primele investigaţii efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Şura Mare, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Roşia, a virat la stânga în intersecţia cu strada Căprioarelor şi a acroşat un biciclist care circula din sens opus, pe pista destinată bicicliştilor.

Facem precizarea că victima este concurent în Turul Ciclist al Sibiului 2023, însă accidentul s-a produs în afara competiţiei. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ).

Biciclistul accidentat a suferit un traumatism la genunchi şi a fost transportat la spitalul sibian, de către o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu.

 

Turul Ciclist de la Sibiu a ajuns la cea de-a 13-a ediție

 

Ajuns la ediția 13, Turul Sibiului va avea anul acesta patru zile de competiție, între 6 și 9 iulie, cu trei etape și două semi-etape care însumează, în total, 660 de km.

La concurs participă 26 de echipe, printre care:

- 1 de world tour- Bora-Hansgrohe, care își apără titlul câștigat consecutiv în ultimii trei ani,

- 2 echipe world tour de tineret – EF Education-NIPPO și Alpecin-Deceunink,

- 5 echipe pro-continentale foarte ambițioase, între care și nou înființata Q36, antrenată de legendarul ciclist Vincenzo Nibali;

- 15 echipe continentale, inclusiv cele două din România - Sofer Savini Due și MENtoRISE

- 3 echipe naționale – România, Bulgaria și Mexic.

Pentru prima dată, Turul Sibiului nu începe, ci se termină cu un contratimp individual în centrul orașului, pe data de 9 iulie, urmat de festivitatea finală de premiere.

Tot pentru prima dată, Transfăgărășanul va pierde coroana de etapă regină, în favoarea celei mai grele etape din istoria Turului, care are loc sâmbătă, 8 iulie, între Brezoi și Păltiniș, cu urcare pe Dobra-Jina și Călugăru.

Tot în premieră, la această ediție, primul ciclist U23 care ajunge la finiș în etapa II, la Bâlea Lac, primește premiul Davide Rebellin, în memoria victoriei pe care ciclistul italian a obținut-o la prima sa participare la Turul Sibiului, în 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel