Un tir din Spania a încercat să intre în România cu 10 tone de deșeuri

Cristina Iacob |
Data publicării:

Un automarfar înmatriculat în Spania, încărcat cu zece tone de deșeuri, a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II. 

Un automarfar care transporta zece tone de mașini de spălat industriale second-hand, considerate deșeuri, a fost oprit să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, a anunțat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea într-un comunicat emis luni.

Conform sursei citate, automarfarul, înmatriculat în Spania și condus de un cetățean român, a fost supus unui control amănunțit la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în țară. În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, ceea ce a determinat solicitarea sprijinului din partea reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, precum și a inspectorilor de la Protecția Consumatorului Bihor.

După verificările suplimentare, s-a constatat că automarfarul transporta, de fapt, 10.000 de kilograme de deșeuri sub formă de mașini de spălat industriale second-hand. Șoferul nu a putut prezenta documentele necesare care să justifice importul acestora în România, fapt ce a ridicat semne de întrebare asupra legalității transportului.

Bunurile proveneau de la o societate comercială din Spania și urmau să fie livrate unei firme din România, însă documentația necesară pentru importul unor astfel de produse nu a fost disponibilă.

Ca urmare a acestor descoperiri, autoritățile de control – polițiștii de frontieră, comisarii Gărzii Naționale de Mediu și inspectorii de la Protecția Consumatorului din Bihor – au decis să interzică intrarea în țară a vehiculului și a mărfurilor transportate. Această măsură a fost luată pentru a preveni intrarea în România a deșeurilor neconforme cu legislația în vigoare privind protecția mediului și sănătatea publică, relatează Agerpres. 

Un caz similar a avut loc acum două luni în țara noastră  Un tir încărcat încărcat de deșeuri din Austria a fost oprit la intrarea în țară, în vama Nădlac II. Autoritățile l-au trimis înapoi în țara de origine.

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 25 tone de deşeuri, ce venea din Austria.

Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 24.660 kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Vezi și: Român întors din Italia, amendat cu 2.000 de lei pentru aruncarea ilegală a deșeurilor în Piatra Neamț. ”Făceam curățenie generală”/ FOTO-VIDEO

-------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel