Pentru a face față acestei situații, în cadrul summitului co-organizat de OMS/Europa și Ministerul Sănătății din România la 22 și 23 aprilie, în capitala României a fost semnată "Carta de la București".
Un document în 11 puncte, despre care Cesare Fassari a relatat pe larg în QS, care denunța criticile existente și cerea statelor membre să adopte politici menite să atingă următoarele obiective:
- să îmbunătățească recrutarea și să creeze condiții pentru păstrarea lucrătorilor din domeniul sănătății și al asistenței medicale
- să îmbunătățească mecanismele de aprovizionare cu personal sanitar
- optimizarea performanțelor personalului din domeniul sănătății și al asistenței medicale
- o mai bună planificare a forței de muncă din domeniul sănătății și asistenței medicale
- creșterea investițiilor publice în educație, dezvoltare și protecția forței de muncă.
Plângerea JAMA
Aproape simultan, în JAMA, cea mai importantă revistă medicală din SUA, într-un editorial din 24 martie, intitulat "Burnout, profesionalism și calitate în asistența medicală din SUA", Dhruv Khullar a lansat un puternic strigăt de alarmă cu privire la situația americană.
"Mai mult de jumătate dintre medicii americani raportează cel puțin 1 simptom de epuizare, aproape dublu față de rata pentru populația activă generală, iar mulți dintre ei suferă, de asemenea, de depresie, anxietate sau idei suicidare.
O stare de burnout care ar costa sistemul de sănătate cel puțin 4,6 miliarde de dolari pe an, din cauza poverii asociate cu creșterea fluctuației de personal și cu reducerea orelor de lucru ale medicilor din asistența medicală primară.
Pentru autor, în afară de o serie de factori "personali", printre care vârsta, sexul, specialitatea medicului, conducerea și cultura locului de muncă, la originea burnout-ului se află trei forțe "generale
1) presiunea de a avea grijă de prea mulți pacienți în prea puțin timp și cu prea puține resurse;
2) frustrarea provocată de mai multe angajări în activități care sunt considerate mecanice, irelevante sau contraproductive;
3) incapacitatea de a satisface nevoile medicale sau sociale ale pacienților.
Fiecare dintre aceste elemente are ca punct de atac profesionalismul medicilor și amenință capacitatea acestora de a reuși să ofere îngrijiri compasive și de înaltă calitate
Cu alte cuvinte, medicii trăiesc o stare de deprivare motivațională și un sentiment dureros de inutilitate care nu are nimic de-a face, atenție, cu aspectele legate de remunerare.
Mediul birocratic/managerial suprasaturat de sarcini administrative și de sarcini de lucru incompatibile cu o bună practică clinică, și nu aspectele economice, este cel care îi împinge pe operatori într-o stare de suferință severă și de dezinteres față de muncă.
Un val de greve fără precedent în întreaga Europă
Situația este atât de explozivă, încât în ultimele luni au avut loc valuri de greve fără precedent ale lucrătorilor din domeniul sănătății în toate statele europene.
În Marea Britanie, 100.000 de asistente medicale au intrat în grevă în ianuarie 2023, în urma unor inițiative similare în decembrie. În martie a fost rândul așa-numiților medici juniori din asistența medicală primară, care au declanșat trei zile de grevă.
În Franța, medicii din spitale au intrat în grevă în decembrie 2022 împotriva propunerii de reformă a sistemului de sănătate, în timp ce medicii generaliști au ieșit în stradă în martie împotriva instituției terților plătitori.
În Spania, aproximativ 250.000 de lucrători din domeniul sănătății au mărșăluit la Madrid în februarie pentru a protesta împotriva reducerilor din sistemul de sănătate. Anterior, medicii generaliști din același oraș au fost cei care au fost în grevă timp de patru luni, punând capăt protestului doar după ce a fost semnat un acord cu președintele regional al orașului.
În Portugalia, greva medicilor a început la 8 martie și a durat două zile, în semn de protest față de reducerile și de către guvern și pentru reînnoirea contractului.
În Germania, greva din domeniul sănătății a început la 14 martie pentru reînnoirea contractului de muncă și împotriva unei reforme în domeniul sănătății care ar reduce 600 de unități.
Situația dificilă din Italia
În Italia, nu a existat încă o mobilizare generală datorită marelui simț al responsabilității de care au dat dovadă lucrătorii pe toată perioada pandemiei. Nu au existat proteste, dar starea de rău tot mai profundă a găsit alte modalități de a se manifesta în toată dezorganizarea sa: fuga din sectorul public în cel privat, emigrarea în străinătate și refuzul de a întreprinde cele mai grele și mai riscante activități medicale, cum ar fi cele legate de urgențe și urgențe.
În acest tablou fals imobil, a făcut mare vâlvă amenințarea a 300 de medici din serviciile de urgență din Toscana care s-au declarat gata de demisie în masă din cauza condițiilor de viață invizibile și periculoase în care lucrează.
O stare de suferință extremă care este prezentă în toate unitățile sanitare din țară și care este însoțită de o creștere a agresivității din partea rudelor, exasperate și ele de timpii lungi de așteptare.
O lungă serie de probleme nerezolvate
Personalul sanitar din Italia suferă de multiple contradicții, care sunt cu siguranță de natură economică, dat fiind nivelul scăzut al salariilor în comparație cu alte țări europene, dar mai ales în ceea ce privește rolul și autonomia lor față de administrațiile în care lucrează.
Un proces de deprofesionalizare și de pierdere a statutului care în sectorul public și-a găsit o accentuare grea odată cu reforma Brunetta prin care au fost desființate toate acele instrumente de consultare care fuseseră rodul sezonului contractual din anii '90.
Pierderea puterii și a semnificației reprezentării sindicale a fost însoțită de marginalizarea lucrătorilor în toate procesele decizionale care afectează viața întreprinderii. Rezultatul este exact superpozabil cu ceea ce a descris Dhruv Khullar în context american. Un paradox dacă luăm în considerare diferențele dintre cele două sisteme de sănătate, care au produs un rezultat identic.
Propunerile de schimbare
Este evident că principalul și primul răspuns pe care Guvernul, Parlamentul și Regiunile ar trebui să îl dea pentru a remotiva profesioniștii și operatorii din domeniul sănătății este o investiție economică puternică și discontinuă în tratamentul economic al acestora, capabilă să aprecieze și să valorifice cu adevărat munca în domeniul sănătății și al asistenței socio-sanitare.
O investiție fundamentală nu doar pentru menținerea sănătății individuale și colective, ci pentru însăși structura economică, socială și politică a întregii țări, așa cum povestea tragică a pandemiei COVID19 ar fi trebuit să îi învețe pe decidenții noștri publici care, din păcate, continuă să dea dovadă de memorie scurtă.
Cu siguranță, este nevoie, de asemenea, de stabilizarea lucrătorilor precarizați, de consolidarea adecvată a forței de muncă din ce în ce mai reduse și de stabilirea faptului că singura recrutare posibilă în cadrul SNS este cea a personalului permanent, salariat sau contractat, reglementată prin negocieri colective. Definind, de asemenea, că orice altă formă este ilegitimă, deoarece este în detrimentul bunei organizări a muncii.
Dar există o criză diferită și mai profundă a profesioniștilor din domeniul sănătății, datorată faptului că, de zeci de ani, aceștia suferă înjosirea profesionalismului lor, a "autonomiei decizionale și a capacității de a influența de jos în sus pentru a crea noi sinergii indispensabile pentru a transforma munca individuală într-o întreprindere colectivă".
Democratizarea vieții profesionale
De aceea, considerăm că este prioritară "democratizarea" vieții profesionale și, în consecință, a organizării muncii în cadrul agențiilor locale de sănătate publică, prin depășirea și reformarea profundă a puterii monocratice a directorului general, prin forme reale de participare capabile să influențeze, să propună, să verifice și, dacă este necesar, să corecteze alegerile de programare și acțiunile subsecvente de punere în aplicare a acestora.
Prin urmare, o nouă politică corporatistă de partajare, înțelegere, consultare și, de ce nu, de co-management al profesioniștilor și operatorilor din domeniul sanitar, care să fie implementată nu doar în fazele de negociere colectivă corporatistă între sectorul public și sindicate, ci și cu promovarea unui nou și pozitiv protagonism al celor care lucrează în prima linie și în spatele organizării muncii sanitare și socio-sanitare.
Acest lucru se poate realiza prin reformarea și consolidarea atât a Consiliului sanitar corporativ, cât și a Consiliilor departamentale și raionale, care sunt elective și reprezentative pentru toți profesioniștii prezenți, conferindu-le puteri reale în procedurile de planificare, monitorizare și verificare a deciziilor corporative, departamentale și raionale privind punerea în aplicare a dreptului la sănătate.
Pentru a garanta cu adevărat dezvoltarea acestui nou țesut corporatist democratic și participativ, profesioniștilor și operatorilor aleși trebuie să li se garanteze aceeași "nepedepsibilitate prevăzută pentru liderii sindicali" în actele exercitate în virtutea mandatului lor electiv, atunci când își exprimă gândurile critice.
Un sistem de reglementare diferit
Cele de mai sus ar trebui să fie piatra de temelie a unei reforme profunde a personalului din cadrul SNS, nucleul său central, construind în jurul său un sistem de reglementare nou, diferit și discontinuu, care să se articuleze după cum urmează:
1) Datorită faptului că pune în aplicare un drept garantat prin Constituție, personalul NHS trebuie să devină o "categorie specială" care are propriile reguli, specifice și diferite față de alte sectoare publice, ținând cont, de asemenea, de complexitatea sa intrinsecă, alcătuită din peste treizeci de profesii absolvite care funcționează acolo cu autonomia și competența lor profesională recunoscute.
2) Profesiile medicale, sanitare și sociomedicale aflate în raporturi de muncă cu NHS trebuie să fie considerate parte integrantă a procesului de planificare, organizare, monitorizare, verificare și, în consecință, de remodelare a opțiunilor de politică sanitară și a liniilor de producție ale acesteia la toate nivelurile NHS însuși, la nivel național, regional și corporativ. Un proces care trebuie realizat prin modalități inovatoare de participare efectivă care să garanteze consultarea, înțelegerea, împărtășirea și co-gestionarea, asigurând, de asemenea, dreptul la critică și disensiune, motivate științific și profesional.
3) Metodele inovatoare de participare pot fi garantate doar reprezentanților sindicali, dar și, la nivel de întreprindere, exercitate de către profesioniștii înșiși, atât prin reformarea democratică a Consiliului de administrație al Casei de Sănătate, cât și a Consiliilor departamentale și districtuale, astfel încât să se asigure o participare maximă și să se garanteze o formulare critică a propunerilor, ceea ce înseamnă negarea rolului monocratic și uneori autocratic al directorului general. Din această perspectivă, revizuirea guvernanței corporative, cu instituirea unui "consiliu de administrație" pluralist, cu puteri reale și nu doar un organ consultativ, poate reprezenta un instrument indispensabil pentru un management deschis la contribuția altor actori sociali.
4) Munca medicală, sanitară și sociomedicală ar trebui să se desfășoare garantând și valorificând la maximum potențialul, autonomia și capacitățile sale intrinseci, proprii cunoașterii și acțiunii sale profesionale, reducând la maximum sarcinile nesanitare care ar putea fi de competența acelor profesioniști care ocupă funcții de conducere/aplicative sau, dacă sunt de mai mică importanță, formând un profil specific de secretară sanitară/clinică pe baza experiențelor europene, evoluând pe de o parte la secretara de cabinet de medicină generală sau la secretara de secție de spital, în puținele experiențe, din păcate, existente. Cu alte cuvinte, este vorba de a favoriza acel intelect general și acele capacități neexprimate și adesea înăbușite ale profesioniștilor din care decurg schimbarea și calitatea relațiilor.
5) Relația de muncă a medicului, ca și a celorlalți profesioniști din sănătate, indiferent de denumirea juridică, angajat sau contractat, ar trebui să fie pentru obiective "de sănătate" convenite, monitorizate și verificate, cu identificarea consecventă a unei părți din remunerație legată de atingerea lor, ținând cont, evident, de situațiile nefavorabile care nu au permis în mod obiectiv atingerea deplină a acestora (deficit de personal, dotări mai puține, evenimente pandemice etc.). În această perspectivă, de depășit este conceptul de performanță profesională condiționată de timpul de lucru, așa cum se întâmplă în orice raport de muncă, atât managerial, cât și profesional, fără a aduce atingere remunerației separate pentru gardă, permanență, muncă de noapte și sărbători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
