Una dintre cele mai căutate ROMÂNCE din lume, prinsă de poliție în Marea Britanie

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Astăzi, 11 decembrie, în urma cooperării între Poliția Română și autoritățile judiciare din Marea Britanie, a fost depistată, pe raza orașului Manchester, o femeie de 43 de ani. Femeia făcea parte din categoria Most Wanted, informează Inspectoratul General al Poliției Române.

Este vorba despre Ildiko Enderle. 

În perioada 2003 – 2011, împreună cu 8 complici, aceasta a recrutat tinere (unele minore) și, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă, cazare și masă în Germania, le-au transportat în Republica Cehă unde au fost obligate să se prostitueze.

Femeia era urmărită internațional din 2014, împotriva ei fiind emise 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Covasna (5 ani), Tribunalul Harghita (5 ani), Judecătoria Miercurea – Ciuc (2 ani și 6 luni) și Tribunalul Mureș (6 ani) pentru trafic de persoane, trafic de minori și constituire a unui grup organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Din data de 18.10.2019 figura și pe site-ul EUROPOL (www.eumostwanted.eu), în contextul desfășurării campaniei de mediatizare a persoanelor urmărite ”Crime has no gender”, campanie derulată de EUROPOL în colaborare cu ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților), prin care fiecare stat membru ENFAST a postat o femeie urmărită.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel