Unde statul eșuează, reușesc oamenii simpli: Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, construit din donaţii şi sponsorizări, a fost inaugurat

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Spitalul a fost ridicat din donații și sponzorizări (Sursa foto: Asociația Dăruiește Viață)
Spitalul a fost ridicat din donații și sponzorizări (Sursa foto: Asociația Dăruiește Viață)

Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, construit în urma donaţiilor a 350.000 de români şi a sponsorizărilor oferite de 8.000 de firme, a fost inaugurat. 

Primul Spital Naţional de Copii pentru Cancer, Boli Grave şi Traumă construit din donaţii şi sponsorizări a fost inaugurat, vineri seară, în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie".

Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, iniţiatoare a proiectului, care a organizat, vineri, evenimentul care marchează finalizarea spitalului, a declarat că acesta a fost construit cu susţinerea a peste 350.000 de persoane fizice şi 8.000 de companii.

"Astăzi cu emoţie spunem 'noi am făcut un spital'. Un spital în care, pentru prima dată în România, un copil bolnav de cancer va putea fi tratat aşa cum orice părinte îşi doreşte. De mâine spunem 'noi facem un campus medical', pentru că avem nevoie să mutăm toate specialităţile Spitalului 'Marie Curie' în spaţii noi, să construim spaţii de training, de cercetare, să facem un hotel pentru părinţi şi copii. Noi nu ne oprim aici, iar pe voi vă rugăm să ne susţineţi în continuare. Suntem 350.000 de oameni, suntem peste 8.000 de companii şi avem nevoie să rămânem împreună, să aducem alături de noi şi statul român în acest proiect de ţară", a spus Carmen Uscatu.

Ea a menţionat că de acum înainte va exista şi în România un loc în care părinţii care într-o zi află "un diagnostic cumplit" pot să îşi trateze copilul.

Tudor Chirilă, impresionat de cei 350.000 de români care au donat bani pentru ridicarea spitalului

 

Prezent la eveniment, artistul Tudor Chirilă a precizat că pe el îl impresionează cei 350.000 de români care au donat bani pentru ridicarea acestui spital, şi nu tehnica militară şi avioanele care sunt scoase la paradă de 1 Decembrie.

"Noi ştim limba română, adică noi vom face, noi facem, noi am făcut. Statul român nu ştie limba română. Statul român doar o să facă, el e încă la declinare la timpul viitor. Nu a învăţat nici prezentul, nici trecutul, prin urmare eu am o problemă cu statul român, pentru că prima dată trebuie să înveţe româneşte ca să poată să vorbească cu cetăţenii ţării lui şi ca să nu mai existe o adversitate între noi şi statul român, pentru că asta nu poate să fie negată.

Pentru mine astăzi este 1 decembrie. Nu pe 1 decembrie, astăzi e 1 decembrie, pentru că pe mine nu mă impresionează tehnica militară şi avioanele care dau raită pe deasupra Arcului de Triumf, ci mă impresionează că 350.000 de români au pus bani şi vă daţi seama ce ţară este asta în care se face o asemenea clădire, ce ţară este asta în care nişte oameni fac un spital, cu toată adversitatea statului român. Ce potenţial ar putea să aibă ţara asta dacă nu am fi conduşi de hoţi", a afirmat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel