Budapesta va permite companiilor să recruteze mână de lucru calificată din ţările non-UE via agenţiile de plasament, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Măsura este destinată să ajute la atingerea ţintei de creştere economică de 5,5% stabilită pentru acest an, a adăugat Szijjarto.
La fel ca şi alte state din Europa Centrală şi de Est, Ungaria se confruntă cu o criză de mână de lucru care îi limitează activitatea economică. Însă guvernul de la Budapesta a fost reticent la ideea de a-şi deschide graniţele în faţa străinilor pe fondul politicilor anti-imigranţi ale premierului Viktor Orban care au declanşat în mod frecvent dispute cu Uniunea Europeană.
Îngrijorările la adresa creşterii economice sunt motivul pentru care Orban şi-a schimbat punctul de vedere, în condiţiile în care a promis familiilor reduceri de taxe în valoare de până la două miliarde de dolari, înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, în cazul în care creşterea economică reală va depăşi obiectivul fixat de guvernul său în 2021.
De asemenea, Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate de stat pentru companiile locale care vor să preia companii rivale din străinătate, precum şi pentru finanţarea proiectelor cu un accent pe sustenabilitatea mediului, a mai spus Szijjarto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News