Vehiculul era condus de un șofer român, care transporta 18 migranți ilegali. Cei 18 cetățeni strănini nu și-au putut dovedi identitatea sau șederea legală în Ungaria. Toți s-au declarat cetățeni sirieni. Migranții ilegali au fost escortați înapoi la punctul de trecere a frontierei de securitate temporară, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare, scrie teol.hu.
Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Tolna a inițiat procedurile legale împotriva șoferului român, care este suspectat de comiterea infracțiunii de trafic de persoane. Românul a fost arestat, a transmis Direcția de Poliție Tolna.
Reacitim că recent, alți trei români au fost condamnați la 2 ani 2 luni închisoare și, respectiv, la 4 ani 4 luni la deportare, după ce au fost acuzați de trafic de migranți. Dr. Szabolcs Sárközy, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Kecskemét, a declarat că, pe 2 ianuarie, cei trei români au încercat să ajute 26 de migranți, care fugiseră din Serbia în Ungaria, pentru a ajunge în Austria. Unul dintre români a călătorit din România în Ungaria cu un camion, de nde i-a preluat pe cei 26 de migranți de la marginea orașului Borota. La un moment, camionul s-a blocat pe pământul umed, iar migranții au încercat să-i împingă, dar nu au reușit, relatează baon.hu.
Scena cum migranții împung camionul blocat a fost înregistrată de un martor ocular. Ulterior, migranții sirienii și șoferul camionului au fugit. Șoferul român a fost însă preluat de cei doi complici ai săi, care circulau cu un automobil. Românii nu au reușit să fugă departe, deoarece au fost capturați de polițiști. Un pic mai târziu, migranții sirieni au fost depistați și reținuți în zona de odihnă din Inárcs. Interogați de agenții de poliție, migranții au declarat că au plătit câte 4.500 de euro de persoană pentru transport. Decizia magistraților nu este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News