Ungaria celebrează intrarea României în Schengen. Mii de unguri, pe linia graniței alături de români, de revelion: "Am primit autorizație de la poliție" 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

România şi Ungaria marchează un moment istoric la trecerea dintre ani și sărbătoresc alături de comunităţile lor de la graniţă integrarea deplină a țării noastre în Spaţiul Schengen.

Localnici din ambele ţări, alături de autorităţile locale, au pregătit evenimente simbolice într-un spirit de unitate şi colaborare, care arată importanţa acestui moment pentru viitorul regiunilor de frontieră.

La Grăniceri, primarul comunei, Claudiu Petru Bătrânuţ, a anunţat că festivităţile vor include un spectacol de artificii lansate chiar de pe linia de frontieră, în colaborare cu autorităţile din oraşul ungar Elek, situat la doar 800 de metri de graniţă. Această iniţiativă a fost posibilă datorită autorizaţiei obţinute de la Poliţie. Spectacolul de artificii, cu o durată de aproximativ opt minute, va putea fi admirat de comunităţile din ambele ţări, dat fiind faptul că Grăniceri şi Elek sunt despărţite de mai puţin de trei kilometri.

„Ne-am pregătit, la nivelul autorităţilor locale ale comunei Grăniceri şi oraşului Elek, cu ceea ce înseamnă ciocnirea unui pahar de șampanie la graniţă, efectiv la punctul de trecere a frontierei deschis temporar în ultimii 20 de ani. Vom avea un foc de artificii care se va vedea din ambele comunităţi şi, totodată, vom marca acest moment printr-o întâlnire între autorităţile locale”, a declarat edilul.

Punctul de trecere a frontierei de la Grăniceri, închis iniţial în 1947, a fost redeschis temporar în ultimii 20 de ani în ocazii speciale, precum Paştele, Crăciunul sau diverse sărbători locale. Primarul Claudiu Petru Bătrânuţ, încă din 2008, a militat pentru transformarea localităţii într-un punct de tranzit. El spune că intrarea în Spaţiul Schengen va aduce dezvoltare şi oportunităţi economice pentru regiune.

„Devenirea unei localităţi de tranzit înseamnă un pas mare înainte pentru noi. Intrarea în Schengen nu este doar o victorie simbolică, ci şi una economică, ce înseamnă dezvoltare şi întărirea relaţiilor”, a spus primarul.

La Roșiori se va tăia simbolic un lanț de fier

 

La Roşiori, momentul istoric va fi celebrat într-un mod similar, printr-o ceremonie organizată de UDMR Bihor în colaborare cu autorităţile locale din Pocsaj, Ungaria. Evenimentul va include un moment simbolic de tăiere a unui lanţ de fier, simbol al separării României de restul Europei timp de decenii. Printre participanţi se numără viceministrul ungar de externe Magyar Levente, primarii din cele două localităţi, ministrul Cseke Attila şi deputatul Szabo Odon, precum şi preoţi din cele două comunităţi.

Deputatul Szabo Odon a evidenţiat importanţa acestui eveniment, declarând: „Este un eveniment foarte important nu doar pentru noi sau pentru cei din zona de graniţă, ci pentru toţi cetăţenii României. Practic, devenim membri deplini ai Uniunii Europene. Se face dreptate României, începând un nou capitol în relaţiile cu vestul Europei. Este o decizie care arată că drumul nostru este spre Europa şi nu spre Est”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel