Potrivit surselor BIHOREANULUI, în microbuz se aflau, pe lângă cei doi șoferi români, 15 persoane, 11 copii şi 4 însoţitori, din Italia şi Spania, care au petrecut câteva zile cu adolescenţi de la Liceul Samuil Vulcan, în cadrul unui proiect Erasmus.
În noaptea de joi spre vineri, copiii şi însoţitorii lor s-au îmbarcat în microbuzul unei companii locale de transport, cu care au pornit spre Aeroportul Ferihegy din Budapesta. Pe drum, însă, în apropiere de localitatea Cegled, din motive necunoscute, maşina lor s-a izbit de remorca unui autotren care venea din sens opus.
András Tamás, purtătorul de cuvânt al Căpităniei judeţene de Poliţie Pest, a declarat presei maghiare că, în urma impactului, o adolescentă în vârstă de 16 ani din Portugalia a murit pe loc, iar mai multe persoane au rămas încarcerate. Un băiat din Ialia, care a stat lângă adolescenta portugheză, a intrat în stare de şoc şi a fost transportat la un spital din Budapesta.
Tinerii beiuşeni sunt în stare de şoc
Ceilalţi copii şi însoţitorii care au scăpat nevătămaţi au fost transportaţi de maşini de poliţie la aeroport, pentru a prinde cursa spre casă.
Tinerii beiuşeni care şi-au petrecut ultimele zile cu adolescenţii implicaţi în accident sunt în stare de şoc. „Nu îmi revin nici eu. Suntem foarte afectaţi de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul Colegiului Samuil Vulcan, Mihaela Ilieş.
Potrivit acesteia, adolescenţii implicaţi în accidentul rutier au petrecut 5 zile la Beiuş, în perioada 5-9 mai, în cadrul unui proiect Erasmus Plus. „Proiectul se numeşte EUROPIA - Building New European Dreams şi la noi s-a derulat etapa a 3-a. Au fost în total 29 de copii şi 10 însoţitori la Beiuş, din Italia, Portugalia, Germania, Grecia, Franţa, toţi s-au simţit extraordinar. Când au venit, au venit împreună, cu un autocar. Acum, grupurile de copii din Italia şi Portugalia au decis să plece noaptea, că aveau avion dimineaţa. Au plecat cu microbuzul unei companii de transport din Beiuş”, a mai precizat aceasta.
Deocamdată nu se cunosc motivele care au provocat tragedia. „Nu ştim nimic, nu ne-au spus”, a mai declarat Ilieş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News