Şeful diplomaţiei ungare, aflat în vizită la Moscova, a făcut anunţul într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook.
Peter Szijjarto a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul rus al sănătăţii Mihail Muraşko că vaccinurile vor livrate în trei tranşe, iar detaliile despre cantitatea de doze achiziţionate vor fi oferite ulterior.
El a precizat că un contract cu Fondul Rus pentru Investiţii Directe (RDIF) a fost semnat joi seara.
Ungaria critică lentoarea UE
"Este în interesul naţional al Ungariei să îşi asigure vaccinuri sigure şi eficiente pentru a accelera procesul de vaccinare în mijlocul pandemiei", a declarat Szijjarto.
Anunţul survine în momentul în care Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Ungaria a dat undă verde pentru utilizarea vaccinului Sputnik V în această săptămână, pe fondul criticilor din partea Budapestei cu privire la "lentoarea" procesului de aprobare a vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Doar două vaccinuri sunt în prezent autorizate în Uniunea Europeană: Pfizer-BioNTech şi Moderna. Agenţia Europeană pentru Medicamente urmează să decidă pe 29 ianuarie în privinţa autorizării vaccinului Oxford-AstraZeneca, deja utilizat în Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News