Cu toate că românul, care conducea mașina, a fost grav rănit, fiind practic zdrobit de automobil, a supraviețuit. Ajunși la locul accidentului cumplit, pompierii din Dabas au stins flăcările rapid focul, evitând astfel ca flăcările să ajungă la rezervorul cu combustibil.
La accident au ajuns și polițiștii de la Rutieră, care au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului rutier grav. Circulația pe tronsonul de drum afectat s-a desfășurat ore bune pe o singură bandă, scrie baon.hu. Șoferul român a fost preluat de medici și dus la spital. Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre starea sa de sănătate.
Un alt accident înfiorător s-a produs în Ungaria, la sfârșitul lunii octombrie.
O româncă a murit după ce a fost tăiată de tren într-o mașină, alta este în stare gravă
Accident de tren mortal, pe 28 octombrie, la o trecere de cale ferată care traversa un drum de pământ între Mélykútși Bácsalmás din Ungaria. O româncă, în vârstă de 70 de ani, pasageră într-un autoturism, în care se aflau mai mulți muncitori a murit pe loc. Alte patru persoane se aflau în autoturism. O altă pasageră e în stare gravă.
Erika Horváth, ofițerul de presă al Sediului Poliției Județene Bács Kiskun a declarat că, în accident, a murit o femeie de naționalitate română, în vârstă de 70 de ani. O altă femeie a fost transportată la spital cu elicopterul ambulanță.
Din primele informații, mașina era condusă de o femeie, iar în stânga și în spatele acesteia se aflau mama și bunica ei. Mama femeii de la volan s-a grăbit să o ajute pe bunică să iasă din mașină, moment în care trenul le-a izbit în plin. Pe 28 octombrie 2021, în jurul orei 7:18, un autoturism și un tren s-au ciocnit în circumstanțe neclare încă la o trecere la nivel cu calea ferată între Mélykútși Bácsalmás relatează baon.hu.
În urma accidentului, una dintre cele cinci femei, aflate în mașină, a murit pe loc, iar una a suferit răni care i-au pus viața în pericol și a fost transportată la spital cu elicopterul ambulanței. În ciuda eforturilor cadrelor medicale de la spitalul din Szeged femeia și-a pierdut viața. Circumstanțele exacte ale producerii accidentului sunt investigate de polițiștii maghiari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News