Pe lângă șoferul român, în mașină se aflau 13 străini, care s-au declarat cetățeni afgani, dar nu au putut face dovada credibilă a identității lor sau a legalității șederii lor în Ungaria.
Potrivit polițiștilor, șoferul român intenționa să-i ajute pe migranți să ajungă, ilegal, în Europa de Vest. Prin urmare Departamentul Afacerilor de Migrație din cadrul Poliției Județene Bács-Kiskun a inițiat o acțiune penală împotriva românului, suspectat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Cetăţeanul român, în vârstă de 39 de ani, a fost reţinut şi, după ce a fost audiat, a fost arestat preventiv, scrie hiros.hu.
La rândul lor, după ce au fost audiați, migranții au fost escortați înapoi la frontiera de securitate temporară, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare. Traficul de ființe umane se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat.
În aceeași zi, la ora 8:22, polițiștii de frontieră din județul Bács-Kiskun au arestat 13 migranți, care au fost depistați în zona administrativă Kiskunmajsa. În timpul interogării, migranții s-au declarat a fi cetățeni sirieni și tunisieni, dar nu au putut furniza dovezi credibile ale identității lor sau ale legalității șederii lor în Ungaria. Aceștia au fost escortați înapoi la frontiera de securitate temporară, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare.
Un caz similar a avut loc pe 21 decembrie. Procuratura Generală a județului Csongrád-Csanád a propus arestarea a trei români (un bărbat și două femei), care, pe data de 16 decembrie 2021, au ajutat 26 de persoane să treacă ilegal frontiera.
Trei români, care transportau zeci de migranți, arestați. Traficanții au închiriat două mașini și s-au grăbit să-și ducă pasagerii în Austria
Românii sunt suspectați că au închiriat două mașini în România pentru a trece, ilegal, frontiera din Ungaria în Europa de Vest. În acest scop, au ajuns cu puțin timp înainte de miezul nopții, pe data de 16 decembrie 2021, la periferia localității Röszke, de unde au luat 26 de persoane, care au pretins că sunt cetățeni sirieni, afgani, turci și irakieni, pentru a fi introduși, ilegal, în Ungaria.
Suspecții intenționau să ajungă în Austria, dar au fost opriți la scurt timp de poliție și duși la secția de poliție, unde au fost reținuți.
Cei 26 de pasageri nu respectau condițiile necesare pentru a intra și a rămâne în Ungaria. În cadrul, cercetărilor a infracțiunii privind traficul de persoane și ținând cont de riscul de obstrucționare a procedurilor legale, procuratura din Csongrád-Csanád a înaintat o propunere de arestare pentru o lună a celor trei suspecți români, relatează police.hu.
Judecătorul de instrucție de la Tribunalul districtual din Szeged a admis cererea procurorului pentru toți cei trei suspecți români și a dispus arestarea lor. Decizia instanței nu este definitivă, deoarece suspecții și avocații lor au depus un recurs.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News