Ungaria. Un român, cercetat pentru trafic de migranți, a încercat să fugă chiar din fața instanței

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Ungaria. Un român, cercetat pentru trafic de migranți, a încercat să fugă chiar din fața instanței
Ungaria. Un român, cercetat pentru trafic de migranți, a încercat să fugă chiar din fața instanței

Un cetățean român a încercat să scape, miercuri, de la procesul său de la Judecătoria Győr. Máté Kinga, purtătorul de cuvânt al instituției, a declarat că românul este supectat de trafic de migranți.

Bărbatul a încercat să transporte 26 de imigranți ilegali în Austria. Adus la proces, românul s-a smuls din mâinile polițistului care îl escorta, chiar în fața sălii de judecată de la etajul trei și a încercat să fugă din clădire pe scara principală.

Un ofițer care se afla în biroul său de la primul etaj a auzit sunetul cătușelor cîzute și a văzut că cineva alergând pe scări. El a strigat după ajutor și l-a urmărit pe român. În cele din urmă, acesta a fost prins și la ieșirea din clădire. După tentativa de evadare, instanța districtuală a dispus arestarea  românului, relatează maszol.ro.

La 12 septembrie, Direcția de Poliție a regiunii Győr-Moson-Sopron a anunțat că bărbatul transporta, într-o dubă cu numere de înmatriculare poloneze, mai mult cetățețni străini, care pretindeau că sunt cetățeni din Bangladesh, India, Pakistan și Afganistan și care nu și-u putut dovedi identitatea sau reședința legală în Ungaria. Poliția a oprit mașina, condusă de român, care se îndrepta spre Austria, pe autostrada M1, în apropiere de Nagyszentjános. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel