Răzvan Nicolescu, atrage atenția asupra intenției grupului maghiar MVM, recunoscut pentru legăturile sale cu Gazprom, de a prelua pachetul majoritar al E.ON România. Nicolescu arată că, în cazul în care această tranzacție ar avea loc, România riscă să devină o simplă piață de desfacere pentru gazele naturale provenite din Rusia.
"Ce cred că vrea să facă compania statului ungar (MVM) în România și de ce trebuie discutat cu Donald Trump. Gazprom este praf din cauza războiului. Povestea cu piața din China este o glumă. Chinezii plătesc la jumătate din cât sunt dispuși să plătească ungurii/europenii. În plus, este nevoie de o nouă infrastructură de transport care se construiește greu și cu bani mulți. Reorientarea exporturilor către China e mai mult propagandă decât un proiect economic realist.
Așadar, este nevoie de piață pentru desfacerea gazului rusesc în Europa. Din acest motiv MVM este dispus să plătească pentru E.On Furnizare un preț premiu. Vor să controleze direct consumatorii. La ce preț vor livra? La prețul la care vor livra și companiile românești Romgaz și Petrom care au rezerve de gaz pe o perioadă mult mai mică decât Gazprom.
Dacă vor obține aprobarea pentru preluarea E.On Furnizare, cei de la MVM vor cumpăra toată cantitatea de energie electrică produsă de minunații irakieni de la Mintia care cred că au primit și ceva subvenții de la stat pentru proiectul lor. Ungurii nu vor plăti cu bani, ci cu gaz rusesc energia electrică produsă la Mintia. Rețineți asta! Să nu vă prefaceți că nu ați știut!
Transgaz va face imediat o conductă nouă pentru Mintia pentru că e frumos să construiești, nu? La fel cum construiesc Tuzla - Podișor de care nu era nevoie. Sute de milioane aruncate în Turcia și Rusia. Planul alternativ la această rusificare a sectorului energetic românesc era un parteneriat româno-american pe care l-am gândit în 2014 și care era legat de Exxon, Grecia, Coridorul Vertical, LNG Tellurian și altele. Mai sunt șanse?
Cu Donald Trump, încă sunt. Problema noastră cea mai mare nu e nici cu rușii și nici cu ungurii. Ungurii chiar îmi sunt simpatici, au, n-au mingea, trag la poartă.
Problema noastră suntem… NOI… sau unii dintre noi… proști, hoți, trădători și puturoși.
PS.1 Alo, Electrica? Mai exiști? De ce te-am listat? Unde sunt banii de la listare?
PS.2 Alo, SAPE? Bună dimineața! Mai existați, dragilor? Unde sunt cele 401 milioane euro din litigiul pe care l-am inițiat în 2014 cu Enel? Mai aveți măști neconforme pe stoc?" a scris Nicolescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News