Ungaria vrea să modifice Constituţia: “Mama e o femeie, tatăl e un bărbat”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Guvernul ungar a depus în Parlament un proiect de amendare a Constituţiei pentru ca aceasta să prevadă că “mama este o femeie, tatăl este un bărbat” şi care să definească sexul ca fiind numai cel de la naştere.

“Ungaria apără dreptul copiilor de a se identifica în funcţie de sex”, scrie în proiectul textului trimis Parlamentului de către ministrul ungar al Justiţiei Judit Varga. “Educaţia este asigurată conform valorilor bazate pe identitatea constituţională a Ungariei şi cultura creştină”, se mai arată în document.

Începând din mai, înscrierea unei schimbări de sex la starea civilă este deja interzisă în mod legal în această ţară membră a Uniunii Europene (UE) şi NATO, al cărei premier, Viktor Orban, aflat la putere neîntrerupt de zece ani, promovează “iliberalismul”. Acest nou proiect de modificare a Constituţiei intervine în contextul în care Budapesta se opune proiectului unui mecanism care condiţionează alocarea fondurilor europene de respectarea Chartei europene a drepturilor fundamentale, care garantează între altele drepturile minorităţilor sexuale şi de gen.

Acest mecanism european urmează să fie aprobat de către statele membre UE - cu o majoritate calificată -, iar Viktor Orban a ameninţat cu un veto faţă de bugetul european în cazul adoptării acestui principiu. ONU, Consiliul Europei (CoE), OSCE şi UE îl acuză cu regularitate pe Viktor Orban de adoptarea unor legi care nu sunt conforme dreptului şi valorilor europene. Ungaria a fost condamnată în trecut de către justiţia europeană, care a găsit-o vinovată de nerespectarea angajamentelor pe care şi le-a asumat la aderarea sa la UE, în 2004, şi de nerespectarea primatului dreptului european aspra legislaţiei naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel