Ungaria. ZECI de ROMÂNI, BLOCAȚI pe un AEROPORT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Zeci de români au rămas blocaţi pe Aeroportul Internaţional din Budapesta, închis din cauza dronelor ridicate ilegal. O aeronavă TAROM a aterizat acolo cu numai câteva clipe înainte să se dea alarma. Iar un alt avion, plin cu români, a trecut periculos de aproape de o dronă, la Paris. 

„E un dezastru. Se joacă cu dronele. Ne-au spus că aeroportul este închis, din cauza situaţiei dronelor, şi că nu putem îmbarca pasagerii”, a spus Cezar Osiceanu, pilot TAROM.

Zeci de minute, românii au aşteptat să urce în aeronava TAROM, oprită pe aeroportul din Budapesta. La manşă se afla pilotul Cezar Osiceanu, care tocmai aterizase în capitala Ungariei, când o dronă a fost ridicată periculos de aproape de pistă. În total, zeci de avioane au avut întârzieri.

„După ce am aterizat noi, s-a declarat starea asta de închidere a aeroportului. Şi un Airbus aflat în spatele nostru a trebuit să rateze aterizarea, pentru că i-au închis pista”, a adăugat pilotul.

„Hungaro control, prin autorităţile de trafic, a oprit zborul în perimetrul aeroportului din cauza pericolului produs de dronă”, a spus Sorin Stoicescu, specialist aviaţie.

 

Un alt avion al companiei TAROM, pe Aeroportul Charles de Gaulle, din Paris, a trecut prin același pericol

 

Pe lângă acelaşi pericol a trecut şi un alt avion al companiei TAROM, pe Aeroportul Charles de Gaulle, din Paris.

„Am un coleg care în urmă cu patru zile, la Paris, a avut o întâlnire cu o dronă, tot aşa, foarte aproape de el. Iar un eventual impact este egal cu o catastrofă aviatică”, a spus Cezar Osiceanu, pilot TAROM.

„Puterea impactului este asemănată cu ciocnirea cu un avion ultrauşor, în aer. Şi un avion ultrauşor are în jur de 400-500 de kilograme. Odată ridicată de la sol, aeronava este extrem de vulnerabilă. O dronă cu o greutate mai mare de două kilograme, de exemplu, poate lovi motorul. Părţile de plastic pot duce inclusiv la pierderea lui în aer. În cazul unui impact la decolare, de exemplu, o dronă care loveşte cokpitul unei aeronave îi poate sparge geamul”, a spus Valentin Ialomiţeanu, pilot, potrivit Observator.

Piloţii spun că aeroporturile sunt tot mai des vizate de drone. Controlate de la distanţă, aparatele nu sunt înregistrate, aşa că sunt depistate greu. Legislaţia europeană este clară. Nicio dronă nu poate fi ridicată în preajma aerodromurilor sau aeroporturilor. Aparatele nu au voie să se ridice la peste 150 de metri şi să depăşească raza vizuală a celui care o comandă, adică 300 de metri.

În cazul Aeroportului Otopeni de exemplu, regulile sunt clare. Nu aveţi voie să ridicaţi niciun fel de dronă pe un perimetru de trei kilometri.

În Marea Britanie, 92 de incidente de acest gen au avut loc într-un singur an. Aeroportul Gatwick, din Londra, a fost închis timp de 36 de ore, din cauza dronelor ridicate ilegal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel