United Airlines oprește de la zbor 24 de avioane Boeing, după accidentul de sâmbătă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Compania aeriană United Airlines a anunțat că a oprit de la zbor 24 de avioane Boeing 777 după ce unul dintre aparate a suferit o defecțiune a motorului sâmbătă, anunță BBC.

Avionul, care transporta 231 de pasageri și 10 membri ai echipajului, a fost nevoit să se întoarcă la aeroportul din Denver. Nu au fost raportate persoane rănite.

Resturi din avion au fost găsite împrăștiate într-o zonă rezidențială din apropiere.

Ca răspuns la incident, Japonia a cerut tuturor companiilor aeriene care utilizează Boeing 777 cu același motor Pratt & Whitney 4000 să evite spațiul său aerian.

United Airlines, singura care mai zboară cu acest model

 

Boeing a declarat că susține decizia Japoniei și a recomandat suspendarea operațiunilor tuturor avioanelor 777 cu același motor în timp ce investigațiile asupra incidentului continuă. Producătorul spune că există în prezent 69 de Boeing 777 în serviciu în întreaga lume cu acest motor.

Potrivit Administrației Aviației Federale (FAA), United este singura companie aeriană americană care zboară astfel de avioane, celelalte fiind în Japonia și Coreea de Sud, informează Mediafax.

Agenția a comandat inspecții suplimentare ale avioanelor Boeing 777 echipate cu motorul Pratt & Whitney 4000 în urma incidentului.

FAA se întâlnește cu reprezentanți ai companiei care a produs motoarele și ai Boeing.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel