UNTRR cere AMNISTIE fiscală privind impozitarea DIURNEI şoferilor

Eduard Pascu |
Data publicării:

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii să închidă subiectul reîncadrarii diurnei ca venit salarial, prin adoptarea unei amnistii fiscale, potrivit unui comunicat remis miercuri de organizaţia patronală.

De asemenea, UNTRR solicită Guvernului să se consulte cu transportatorii rutieri cu privire la modul de transpunere în legislaţia românească a Directivei 1057/2020 privind detaşarea conducătorilor auto din sectorul transportului rutier, se menţionează în comunicat, transmite Agerpres.

UNTRR arată că, potrivit prevederilor Pachetului Mobilitate 1, începând cu 2 februarie 2022 transportatorii rutieri ar trebui să aplice directiva detaşării pentru operaţiunile de cabotaj şi pentru cele de cross-trade peste numărul exceptat (2 operaţiuni).

Totodată, diurna va continua să fie utilizată pentru transporturile bilaterale dintre România şi alte state membre UE, dar şi pentru orice alte operaţiuni de transport rutier internaţional de mărfuri din afara UE.

În acest context, UNTRR solicită autorităţilor române consultarea industriei transporturilor rutiere cu privire la modul de transpunere în legislaţia românească a Directivei 1057/2020 privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier, pentru a putea fi stabilit un mod de implementare realist al prevederilor europene, care să aibă în vedere menţinerea competitivităţii transportatorilor rutieri români la nivel european, iar implementarea prevederilor europene să nu aibă abordări nerealizabile.

"Variantele vehiculate în diferite medii ca 'soluţie' pentru viitor, care să meargă la pachet cu amnistia fiscală, au fost reducerea plafonului sumei neimpozabile de la 2,5 la 1,5 ori suma aferentă fiecărei ţari (conform HG 518/1995 este de 35 euro/zi), de la 87,5 euro/zi la 52,5 euro/zi (propunerea are doar aspecte negative, întrucât afectează diurna ca şi concept general şi nu aduce nicio garanţie că istoria nu se va repeta iar aceste sume să fie din nou reîncadrate ca venit salarial), stabilirea unui minim de activitate ca procent din activitatea totală legată de România (propunerea are doar aspecte negative, întrucât România este un stat cu balanţă comercială negativă de 30 de ani, iar măsura ar sacrifica o parte din industria românească de transport rutier şi implicit ar duce la scăderea semnificativă a exportului de servicii de transport rutier. În plus, nu are legatură cu modul de aplicare al directivei detaşării din februarie 2022) sau impozitarea diurnei ca venit de natură salarială pentru cea acordată peste valoarea a 3 salarii brute de încadrare (astăzi ar însemna ca la un salariu minim brut de 470 euro, diurna neimpozabilă neacordată poate fi până la 1.410 euro. Diferenţa este foarte mare faţă de situaţia pieţei din acest moment şi nici măcar nu rezultă dacă satisface aplicarea directivei detaşării din februarie 2022). Aceste abordări nu sunt viabile pentru că nu ţin cont de directiva detaşării şi nici de practicile altor state UE - Polonia, Ungaria, Lituania, Bulgaria etc", se precizează în comunicatul UNTRR.

Pachetul Mobilitate 1, care a intrat în vigoare din 20 august 2020, va avea un efect negativ puternic asupra transportatorilor români şi asupra României, cu consecinţe economice majore, apreciază UNTRR.

Potrivit unui studiu KPMG, Pachetul Mobilitate 1 generează costuri anuale de aproape un miliard de euro pentru transportatorii rutieri români şi o pierdere anuală de venituri de 524 milioane de euro, notează organizaţia patronală.

Directiva 1057/2020 privind detaşarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier face parte din cele trei acte legislative cuprinse în Pachetul Mobilitate 1, ale căror prevederi aduc grave prejudicii transportatorilor români şi estici. UNTRR a semnalat activ autorităţilor române şi europene faptul ca aplicarea Regulamentului Roma 1 în sectorul transporturilor rutiere, alături de legea specială de aplicare a normelor de detaşare la transportul rutier (Directiva 1057/2020), pot genera o creştere semnificativă a costurilor de operare pentru transportatorii români şi estici, avertizează UNTRR în comunicat.

"Industria de transport rutier din România nu poate fi taxată de 2 ori - o dată pentru amnistie şi o dată pentru directiva detaşării. Sectorul transporturilor rutiere va fi profund afectat de eventuala aplicare a prevederii întoarcerii acasă a camionului la 8 săptămâni începând cu februarie 2022, măsură care afectează industria tocmai pentru că România nu produce şi nu exportă suficient în UE", atrage atenţia Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel