Unul dintre deputaţii EXCLUȘI din ALDE, ATAC DUR la Tăriceanu: „Urât vă scrieți finalul de carieră!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu

Ion Cupă a afirmat că, prin deciziile lui Călin Popescu Tăriceanu și ale „maestrului negru” Daniel Chițoiu, ALDE a devenit „o cutie goală de conținut”, un partid neparlamentar. Acesta i-a transmis liderului ALDE că își scrie urât finalul de carieră.

„Domnule Tăriceanu, acum cinci luni erați primit la Craiova de 3.000 de oameni, cu aplauze și cu încredere. Ieri, ați fost primit de 36 de oameni, din care 14 au plecat dezamăgiți, imediat după discursul dumneavoastră (ceilalți 22 rămânând să se certe pentru poziții de vicepreședinte!!! într-un așa zis birou politic teritorial pe care au renunțat, în final, să-l mai facă!!!) Asta e reconstrucția organizației la Dolj?!", a scris Ion Cupă, astăzi, pe Facebook.

Deputatul i-a mai spus lui Tăriceanu că în urmă cu cinci luni era așteptat de 3.000 de oameni, iar sâmbătă le spunea celor 36 de persoane că cei din statul paralel sunt frumoși.

„Acum cinci luni spuneați celor 3.000 de oameni că ALDE este casa liberalismului în România și că nimic nu e mai important decât apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, lupta împotriva abuzurilor statului paralel. Ieri le spuneați celor 36 de oameni ce frumoși sunt cei de la statul paralel, că nicăieri în Europa nu se mai pune preț pe doctrine și valori ideologice și în acest sens trebuie înțeles parteneriatul cu Ponta și ProRomânia. Urât vă scrieți finalul de carieră, dle. Tăriceanu!", a completat Cupă.

„P.S.: Nici măcar oameni în secțiile de votare și în birourile electorale nu veți mai putea pune, decât foarte puțini. Prin deciziile dumneavoastră si ale maestrului negru - Daniel Chițoiu, ați făcut din ALDE o cutie goală de conținut, un partid devenit, conform legii, neparlamentar, odată cu dispariția grupurilor parlamentare de la Senat și Camera Deputaților", a încheiat deputatul, potrivit Mediafax.

Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu președintele interimar al ALDE Dolj, Calotă Florică Ică, și o parte din conducerea filialei. Aceștia au dezaprobat acțiunile lui Ion Cupă, fost lider al organizației, exclus din partid. Discuțiile au vizat și mobilizarea în campania la prezidențiale.

Ion Cupă, cel care a condus filiala ALDE Dolj și a acceptat să fie propus ministru al Energiei în Guvern, a fost exclus din partid, alături de Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu și Alexandru Băișanu.

Toți cei patru excluși din ALDE au anunțat că vor ataca decizia partidului în instanță.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel