Urmărire ca în filmele polițiste. Un român urmărit național, împușcat în cap

Georgiana Dragomir |
Data actualizării: | Data publicării:
Încă un român a fost împuscat în cap de polițiști. Bărbatul era dat în urmărire
Încă un român a fost împuscat în cap de polițiști. Bărbatul era dat în urmărire

Un bărbat urmărit naţional, care a fost condamnat pentru vătămare corporală din culpă şi lovire sau alte violenţe, a fost împuşcat, sâmbătă, de poliţiştii care l-au depistat şi l-au urmărit pentru a-l prinde, informează Poliţia Prahova.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, a fost surprins de poliţiştii Postului de Poliţie Berceni în zona de domiciliu şi a încercat să fugă de oamenii legii.

Poliţiştii au pornit în urmărirea tânărului, iar după somarea legală şi executarea unui foc de avertizare în plan vertical, au tras mai multe focuri de armă în direcţia în care fugea bărbatul, reuşindu-se prinderea acestuia, potrivit Agerpres.

„După prindere, s-a constatat faptul că bărbatul prezintă o plagă prin împuşcare, motiv pentru care a primit îngrijiri medicale, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol”, a precizat sursa citată.

Bărbatul va fi încarcerat în vederea executării pedepsei, au transmis oficialii IPJ Prahova.

În urmă cu doar două zile, un alt român a fost împușcat în timpul misiunii Poliției. Bărbatul a murit

Incidentul a avut loc în noaptea de 2 spre 3 octombrie,  când polițiști de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Românești aflați în misiune pe raza localității Santa Mare, județul Botoșani, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activități de contrabanda cu țigări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, tânărul de 28 de ani, a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră şi l-a acroşat cu autoturismul pe unul dintre agenţi. În momentul respectiv, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri spre maşina suspectului.

A sfârșit tragic. A fugit de polițiști și a fost împușcat mortal

 

„Poliţişti de frontiera de la SPF Româneşti, aflaţi în misiune pe raza localităţii Santa Mare, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, mai mult, a accelerat către aceştia, intenţionând să-i accidenteze. Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost acroşat de către autoturism. În consecinţă, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, au efectuat somaţie regulamentară, fiind executate mai multe focuri de armă, atât în aer, cât şi asupra autoturismului”, a precizat oficialul STPF.

Botoșăneanul a fost transferat, la câteva ore de la producerea evenimentului, la Spitalul Clinic de Neurochirurgie din Iaşi, aflându-se în comă de gradul IV și fiind intubat şi ventilat mecanic. Tânărul, diagnosticat cu traumatism cranian acut deschis, cu plagă împuşcată transfixiantă, cu retenţie de corpi străini, a decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel