"Într-o criză ca asta vor exista mereu persoane care încearcă să profite de problemele altora", a declarat Ursula von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă. "Şi vedem un număr în creştere de fraude şi tentative de fraudă" legate de vaccinuri anti-COVID, a adăugat ea.
"Luptăm împotriva acestui trend", a precizat ea, adăugând că Oficiul European de Luptă Antifraudă le oferă statelor membre consiliere privind modul în care pot identifica fraudele.
Preşedinta Comisiei Europene a spus că poate fi extrem de riscant să cumperi vaccinuri oferite de comercianţi de pe piaţa neagră pentru că nu există nicio garanţie că lanţul frigorific pentru transportul acestora de la fabrică până la momentul administrării a fost respectat.
Cu acelaşi prilej, şefa executivului comunitar s-a întrebat de ce Rusia oferă vaccinul său anti-COVID Sputnik V ţărilor din întreaga lume când populaţia sa nu a fost încă vaccinată într-o proporţie suficientă.
"Ne întrebăm în continuare de ce Rusia oferă, teoretic, milioane şi milioane de doze deşi nu a realizat progrese suficiente în vaccinarea propriilor cetăţeni. Asta este o întrebare la care ar trebui să se răspundă", a mai spus Ursula von der Leyen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News