USR: Motivarea CCR impune DEMISIILE lui Toader și Iordache

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Uniunea Salvaţi România (USR) susţine că motivarea deciziei CCR cu privire la modificările Codului de procedură penală impune demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi a preşedintelui Comisiei speciale Florin Iordache, care "au promovat zeci de articole neconstituţionale în legislaţia penală".

"Motivarea de astăzi arată, încă o dată, faptul că majoritatea PSD-ALDE a urmărit, în primul rând, blocarea anchetelor penale şi nicidecum apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum au afirmat, în nenumărate rânduri, liderii celor două partide", precizează USR într-un comunicat. 

USR consideră "foarte grav" faptul că, în ziua în care CCR a publicat motivarea cu privire la modificările Codului de procedură penală, Florin Iordache a convocat Comisia specială pentru 4 decembrie.

"PSD are o grabă incredibilă să modifice legislaţia penală ca să îl scape pe Liviu Dragnea de închisoare. În loc să abandoneze aceste modificări periculoase ale legislaţiei penale, ei accelerează foarte tare. Suntem cu ochii pe ei şi vom reacţiona dur dacă vor merge mai departe cu aceste legi, mai ales că Uniunea Europeană a cerut în mod expres în raportul MCV să reluăm procesul de dezbatere pe aceste legi şi să implicăm, în mod real, magistraţii în această reformă", a afirmat deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia specială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel