"Chiar dacă doamna Dăncilă a declarat la Cotroceni că nu ar intenţiona o astfel de ordonanţă, vedem că astfel de declaraţii ale altor lideri PSD pun acest subiect ca fiind unul de maximă actualitate. Din această perspectivă, USR va face orice depinde de noi, dar până atunci trebuie ca fiecare forţă respectabilă din societate să încerce să blocheze un astfel de demers, care ar însemna, din punctul nostru de vedere, sfârşitul democraţiei în România. De aceea, îi solicităm preşedintelui României să utilizeze la maximum atribuţiile pe care le are şi să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare şedinţă de guvern. Constituţia prevede foarte clar în care situaţie preşedintele poate conduce şedinţele de guvern. Una dintre ele se referă exact la chestiunile de politică externă. În momentul de faţă, mai avem mai puţin de o lună până când România va prelua Preşedinţia Consiliului UE şi, în acest context, este evident că fiecare şedinţă de guvern trebuie să aibă pe ordinea de zi acest subiect, care este de fapt prioritatea zero a politicii externe a României. Din această perspectivă, participarea preşedintelui României o considerăm una obligatorie", a afirmat Barna la Parlament.
El s-a referit la momentul în care preşedintele Iohannis a participat în 2017 la şedinţa Guvernului Grindeanu şi a reuşit să împiedice, atunci, adoptarea Ordonanţei 13.
"În egală măsură, participarea domniei sale la şedinţele de guvern ar putea să blocheze adoptarea unor ordonanţe, mai ales că avem şi precedentul din 2017, când participarea domniei sale la momentul acela a blocat - e drept, pentru o perioadă scurtă - adoptarea Ordonanţei 13. Acesta este unul dintre demersurile pe care noi le considerăm fundamental necesare pentru a ne asigura că, în luna decembrie, cel puţin această ordonanţă nu va fi adoptată, pentru că, repet, adoptarea ordonanţei amnistiei şi graţierii ar însemna sfârşitul democraţiei în România şi ar fi un semnal extraordinar de prost pentru preluarea Preşedinţiei în contextul unei asemenea ordonanţe. De aceea, USR este evident împotrivă", a adăugat Barna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News