La ieşire din staţia Aradu Nou, două vagoane din compunerea trenului privat de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat. Garnitura privată are în compunere 26 de vagoane încărcate şi circula în relaţia Drobeta Turnu Severin - Arad.
"De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Timişoara va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a vagoanelor deraiate şi răsturnate, astfel încât zona Aradu Nou - Arad să fie redeschisă în condiţii de siguranţă", subliniază CFR SA.
Compania precizează că se asigură transbordare cu mijloace auto pe relaţia Şag - Arad pentru călătorii din toate cele 25 de trenuri de călători care erau programate să tranziteze intervalul CF Aradu Nou - Arad.
"Măsura transbordării cu mijloace auto este necesară pentru asigurarea continuităţii traficului feroviar de călători şi a fost stabilită de comun acord cu operatorii de transport feroviar de călători - CFR Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic şi InterRegional Călatori. În acest context, mijloacele auto vor asigura transbordatea pasagerilor din cele 25 de trenuri de călători care tranzitau staţia CF Aradu Nou în cursul acestei zile pe relaţia Şag - Arad. Precizăm totodată faptul că măsura de transbordare cu mijloace auto va fi menţinută până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de personalul feroviar de specialitate al operatorului privat şi al SRCF Timişoara în staţia CF Aradu Nou", spune CFR SA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News