Facilitățile fiscale ale salariaților din IT, construcții și agroalimentar au fost eliminate complet începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025. Astfel, acești salariați datorează integral taxele salariale, nu în cuantum redus, deși facilitățile trebuiau să se aplice până în 2028.
Potrivit analiștilor, schimbarea regimului de taxare reprezintă sfârșitului erei de aur a IT-ului în România, angajații fiind puși în fața unor venituri mai mici. Însă acesta nu este singurul efect. Marile companii internaționale au început deja să anunțe concedieri și chiar mutarea completă a operațiunilor în alte țări.
Potrivit lui Doru Șupeală, consultant de marketing, management și business, una dintre acestea este gigantul Cognizant Mobility, care a concediat 64 de angajați.
"Încă un val de concedieri la Cognizant Softvision România: 64 de angajați ai diviziei Cognizant Mobility, localizați în București, care lucrau la un proiect al clientului Stripe, au fost anunțați zilele acestea că rămân fără job începând cu ziua de 31 ianuarie 2025.
Li se oferă două salarii compensatorii, vestea a venit peste noapte, iar alternative nu există. Oamenilor li s-a spus că firma este foarte mulțumită de performanța lor, iar decizia nu are legătură cu competențele lor, ci este una strict de business, operațiunile fiind mutate în Manila - Filipine.
Se închide practic întreaga divizie din România, care a funcționat independent mai multă vreme, fiind integrată în Cognizant Softvision în ultima lună.
Voi reveni cu informații pe măsură ce oamenii afectați se vor pune în siguranță și nu vor avea de suferit pentru că fac publică această situație", a scris Șupeală pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News