Val de DEMISII din PSD. Trei parlamentari au DEMISIONAT în ultima oră

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Trei parlamentari au anunţat, miercuri, că demisionează din PSD, în semn de protest faţă de "modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul".

Publicitate

"Subsemnaţii, Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov Corina-Alexandra Bogaciu, deputat de Ilfov Constantin-Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov, am luat decizia de a demisiona din Partidul Social Democrat, precum şi din grupurile parlamentare ale acestuia, urmând să ne desfăşurăm, în continuare, activitatea în grupurile senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi. Am recurs la acest gest ultimativ în semn de protest faţă de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toţi cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul preşedinte fiind linşaţi mediatic şi excluşi.

În această logică se înscrie atitudinea vindicativă a preşedintelui Dragnea, care a lansat prin interpuşi informaţia că doamna Gabriela Firea, lider ales în unanimitate al organizaţiei Ilfov a PSD, urmează să fie înlocuită de la conducerea filialelor Bucureşti şi Ilfov, după care chiar exclusă din partid, pentru simplul fapt că a cutezat să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că partidul se îndepărtează din ce în ce mai mult de agenda reală a cetăţeanului. Mai mult, preşedintele Dragnea a declanşat o amplă campanie de intimidare a primarilor de sector şi a consilierilor generali, având ca scop izolarea politică a Gabrielei Firea şi punerea acesteia în situaţia de nu-şi mai putea exercita eficient mandatul încredinţat de bucureşteni", au anunţat cei trei parlamentari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel