De ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR vreau să ne aducem aminte toate clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună şi momentele de fericire trăite alături, când iubirea parcă ne dădea aripi. Simt că viaţa mea lângă tine a căpătat un sens mult mai profund.
Tu eşti jumătatea care mă face întreg, dragostea mea, fără tine n-aş mai fi eu, cel de acum. Înainte să te întâlnesc, simţeam un gol lăuntric, de parcă îmi lipsea ceva vital. Acum că te am pe tine, acel sentiment a dispărut, de parcă nici n-ar fi existat vreodată.
Mi-ar plăcea ca nu doar VALENTINE'S DAY să fie sărbătoarea iubirii noastre, ci fiecare zi să fie o sărbătoare închinată dragostei.
Tu ai făcut ca singurătatea care îmi umplea zilele să dispară din viaţa mea pentru totdeauna. Mi-ai adus linişte interioară, un sentiment de bine şi multă, multă iubire şi fericire.
Pentru noi, aş vrea ca fiecare zi să fie o sărbătoare a iubirii. De fapt, nu "aş vrea", chiar este.
Cu toată dragostea din lume...
Îţi trimit acest mesaj că să-ţi aducă aminte de promisiunea pe care ţi-am făcut-o cu mult timp în urmă, şi anume, că te voi iubi mereu. Sper că în anii ce vin să mă ajuţi, ca şi până acum, să-mi ţin cuvântul.
Nu trebuie decât să continui să fii persoana perfectă care eşti.
Al tău pentru eternitate...
A trecut mult timp de când ţi-am dăruit inima mea, dar dragostea mea pentru tine nu a scăzut în nici un fel, ci dimpotrivă. Cu fiecare an, cu fiecare ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR, cu fiecare moment care trece, simt că te iubesc tot mai mult.
Această zi specială e un motiv în plus să îţi spun că toată viaţa mea, toate gândurile mele, toate trăirile mele, ţi le dedic ţie. La mulţi ani de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR!
Aş dori ca ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR să-ţi fie plină de cât mai multă iubire şi fericire! Şi aşa va fi, dacă acest lucru depinde doar de mine.
Deşi te cunosc de puţină vreme, pot spune că m-am îndrăgostit de tine din primul moment în care te-am văzut. Fiinţa mea e plină de fiinţa ta. Viaţa mea de dinainte îmi apare aşa de schimbată faţă de cea pe care o trăiesc acum. Ah, cât mi-aş dori ca această stare de euforie să nu treacă. Te iubesc!
De când mi-ai apărut în cale, viaţa-mi este mai frumoasă, lumea îmi pare mai bună, pentru că tu eşti alături de mine.
Tu eşti unica persoană care îmi ştie cea mai lăuntrică dorinţă şi tu eşti singura care mi le îndeplineşte pe toate. Vreau ca astăzi, de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR, să te invit la o sărbătoare pentru noi doi. La mulţi ani, regina inimii mele!
În fiecare zi mă trezesc luminat de dragostea pe care ţi-o port, în fiecare zi mă simt copleşit de iubirea ta pentru mine. Lumea îmi pare atât de minunată când tu zâmbeşti.
Am impresia că-ţi văd chipul şi-ţi aud glasul la tot pasul, atunci când nu eşti lângă mine. De fapt, tu eşti mereu cu mine, în visurile şi în inima mea. Te iubesc! La mulţi ani de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR!
Poate pentru alţii dragostea este durere şi suferinţa, dar eu nu simt asta deloc. Dragostea ta mă face atât de fericită, cum nu bănuiam că voi fi vreodată. Lumea e un loc mai bun cu tine alături.
Tu eşti cel pe care îl iubesc, şi cel care îmi doresc să mă iubească mereu. A ta pentru tot restul vieţii...
Pentru că azi este ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR, vreau să-ţi aduc aminte, pentru că nu o fac cât de des ar trebui, cât de mult te iubesc.
Tu îmi dai sentimentul că viaţa este aşa cum ar trebui să fie. Tu ai trezit în mine o forţă cu care aş putea muta munţii din loc, dacă m-ai ruga.
Alături de tine simt că pot înfrunta orice, iubire, pentru că tu îmi eşti aproape. Şi sper să îmi fii alături mereu.
Aniversare fericită de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR!
Tu eşti singura fiinţă din lumea asta care mă iubeşte aşa cum îmi doresc eu să fiu iubit: uneori cu pasiune, alteori cu tandreţe. Mă simt un răsfăţat al vieţii pentru că tu m-ai ales pe mine să-ţi te însoţesc prin viaţă.
Îmi doresc să nu te dezamăgesc niciodată în alegerea făcută. Promit să fac tot ce îmi stă în putinţă ca să te fac fericită.
Cu toată dragostea din lume, de VALENTINE'S DAY,
Al tău şi numai al tău....
Când sunt cu tine mă pierd fără motiv. Mă regăsesc abia atunci când nu eşti lângă mine şi tot ce-mi doresc e să mă pot pierde din nou în marea ochilor tăi.
Tu eşti focul ce-mi aprinde inima, eşti scânteia care mă face să ard de dor. În braţele tale mă mistuie dorinţa. Mă ridic asemeni păsării Phoenix, din cenuşa viselor mele împlinite, şi nu-mi doresc decât apropierea nopţii, ca să mă aprind din nou în îmbrăţişarea ta. Happy VALENTINE'S DAY, iubirea mea!
Tu eşti raza de undă care a pătruns în sufletul meu şi mi-a luminat de atunci fiecare zi. Eşti îngerul care mă ocroteşte şi mă învăluie cu căldura sufletului său. Fără şoaptele tale de iubire, fără privirea ta în care mă oglindesc fericită, fără buzele tale fierbinţi, m-aş pierde într-o lume necunoscută, fără înţeles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News