Vameşii francezi, în GREVĂ de zel din cauza BREXITULUI. Trafic AFECTAT la frontiere

Andreea Cosma |
Data publicării:

Este a doua săptămână de grevă dezel pentru vameşii de la frontiera nordică a Franţei. Greva afectează grav traficul rutier şi feroviar către Marea Britanie. Este forma lor de protest faţă de incertitudinea legată de urmările Brexitului.

Ofiţerii vamali de la Calais şi Dunkerque, două mari porturi din nordul Franţei, controlează amănunţit camioanele cu marfă care ies sau intră în Franţa şi aplică regulamentul în cel mai mic detaliu.

Consecinţa este un lung şir de tiruri care sunt obligate să aştepte ore la rând pentru a trece de controlul vamal. De acelaşi tratament au parte şi cei care traversează Canalul Mânecii pe dedesubt, cu trenul Eurostar, de unde şi întârzierile afişate la Gara de Nord din Paris.

După cum precizează liderii de sindicat ai vameşilor, această acţiune va dura până la 1 aprilie cel puţin, iar un purtător de cuvânt al sindicatelor reunite ale vameşilor din aeroporturile pariziene spune că aceştia ar urma să se alăture şi ei protestului.

Vameşii sunt neliniştiţi de urmările unei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europe fără un acord. Ei cer pregătiri aprofundate pentru momentul 29 martie, când Brexitul ar urma să devină realitate, alocarea de mijloace financiare şi suplimentarea personalului pentru a face faţă noilor condiţii.

Aceste controale amănunţite sunt o demonstraţie despre cum vor arăta lucrurile începând de luna viitoare, precizează sindicaliştii.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel