"În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 279.300 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 91.600 pe sensul de intrare şi 187.700 pe cel de ieşire din ţară şi peste 64.300 mijloace de transport, dintre care aproximativ 19.600 pe sensul de intrare şi 44.700 pe sensul de ieşire din ţară", se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat:
* 24 fapte ilegale (18 infracţiuni şi 6 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
* au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 34.400 lei;
* valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 530 lei;
* nu s-a permis intrarea în ţară a 6 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 17 cetăţeni români din diferite motive legale.
Pol.iţia de Frontieră mai reaminteşte faptul că cetăţenii se pot informa cu privire la timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News