Vaslui: O fetiță de 2 ani a fost găsită moartă în casă din cauza foamei

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

O fetiță de un an și șapte luni a fost găsită, vineri, moartă într-o casă din localitatea vasluiană Miclești. Potrivit medicilor, fata arăta ca de patru luni, părea distrofică și neîngrijită, iar în casă era frig. Polițistii fac acum cercetări într-un dosar pentru ucidere din culpă.

Mama fetei a sunat vineri dimineață la 112, după ce și-a dat seama că cea mică nu reacționează. Membrii unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Vaslui s-au dus la locul solicitării, în comuna Miclești, și au găsit copilul fără suflare.

„Colegii l-au găsit decedat, era decedat de două-trei ore, avea un an și șapte luni, dar de fapt arăta de patru luni, era distrofic, era nehrănit, neîngrijit, în casă era frig, nu era încălzită casa", a declarat, pentru Mediafax, Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Polițiștii au fost și ei alertați în acest caz.

„Noi am fost sesizați de medicul de pe ambulanță. Facem cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă", a spus, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Potrivit Irinei Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui, femeia mai are încă trei copii, cu vârste între 4 și 10 ani, aflați în plasament de mai mult timp.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cauzelor care au dus la moartea fetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel