Veste bună pentru minorii români, care au împlinit 16 ani: Pot călători în străinătate neînsoţiţi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Veste bună pentru minorii români, care au împlinit 16 ani. Pot călători în străinătate neînsoţiţi. Sursa foto: freepik.com
Veste bună pentru minorii români, care au împlinit 16 ani. Pot călători în străinătate neînsoţiţi. Sursa foto: freepik.com

Cetăţenii români minori, care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, potrivit unui proiect de lege adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 277 de voturi pentru, un vot contra și o abținere.

Proiectul adoptat prevede ca organele poliţiei de frontieră să permită ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie a părinţilor sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul, respectiv a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, declaraţie care trebuie să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei.

Iată textul legii adoptate de Parlament: 

„Prin excepţie de la prevederile alin.(1), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol și prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliției de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel