Veste TRAGICĂ. Jurnalista Miriam Eugenia Soare a MURIT la un an după ce IMPLORA Guvernul Dăncilă să o SALVEZE

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Vestea tragică a fost transmisă pe rețelele de socializare, de apropiați. Jurnalista Miriam Eugenia Soare suferea de cancer.

„Am plecat. Am făcut-o aseară, în linişte. Nu ştiu cum va fi lumea fără mine. Şi nu voi şti niciodată. Dar drumul meu a fost până aici. Vă las în urmă pe toţi, prieteni, cunoştinţe, mai puţin prieteni sau duşmani. Fiecare aţi fost în viaţa mea cu un scop. Şi celor mai mulţi, vă mulţumesc pentru asta. Am fost în viaţa multora dintre voi. Şi îmi place să cred că tot cu un scop. Şi vouă vă mulţumesc pentru că m-aţi primit. Am trăit intens, cât pentru o sută de vieţi. Şi aş mai fi trăit tot atâtea!”, este mesajul postat pe contul personal de Facebook, joi seară.

În urmă cu un an, pe 30 ianuarie 2018, jurnalista implora Ministerul Sănătății să îi dea șansa să trăiască, scrie stirileprotv.ro.

Ea povestea că în 2015 a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer și şi-a tăiat ambii sâni într-o clinică privată. Un an mai târziu a aflat, într-o clinică din Turcia, că are metastaze pulmonare, asta după ce medicii din România i-ar fi spus că are o răceală la plămâni și i-au dat o rețetă cu antibiotic.

(w670)

Miriam a cheltuit sume uriașe pentru tratamente şi investigaţii în clinici private. Nemaiavând bani, s-a adresat la acea dată CASMB-ului și, astfel, a aflat cât de aberantă și discriminatorie este legea care îi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar.

Mesajul ei a ajuns până la urmă la Guvern, iar Miriam Eugenia Soare a putut merge în Germania pentru tratament.

 

Postarea făcută de jurnalistă în ianuarie 2018

 

„SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII
DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR!

Sunt Eugenia Soare, cetățean român și vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani și statul român, prin legile lui absurde și abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor.

În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă și rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoși ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operații la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C. Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă și, nu s-a ținut cont că am comorbidități,ci dimpotrivă.

În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am niște noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie. După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tușesc necontrolat și să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi când am leșinat și fiul meu m-a dus la Spitalul Județean Ilfov unde, în urma investigațiilor și a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni și mi-au dat o rețetă cu antibiotic!!!

Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinica privată din țară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni. Atunci, tot pe bani personali am plecat la Istanbul unde, a doua zi am făcut PET CT-ul, la un preț mult mai mic decât in România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în Romania erau "ganglioni nesemnificativi și o banală răceală pulmonară" erau de fapt METASTAZE PULMONARE. M-am internat și m-am operat de plămâni, pe data de 18 iulie, chiar în ziua în care împlineam 54 de ani, pentru că o altă dată liberă pentru operație nu aveau la spital. Plămânul mi-a fost capsat cu cleme din titaniu, pe care tot eu le-am plătit cu suma de 1400 euro, pentru că asigurarea nu acoperă acest "lux".

Știind că va trebui să fac chimioterapie, pe bani personali, pe proprie răspundere, ilegal mi-am cumpărat din Egipt, tratamentul pentru HCV pe care l-am introdus fraudulos în țară și m-am tratat la mine acasă. Tot în acest timp am dus leziunile excizate din plămân pentru imunohistochimie și anatomopatologie, la clinica indicată de către toți medicii din București ca fiind cea mai bună, bineînțeles, o clinică privată unde am plătit. În așteptarea rezultatului testelor, m-am adresat mai multor oncologi și am ales să mă tratez la un oncolog care lucrează doar într-o clinică privată, pentru a evita să stau și să sprijin pereții IOB Fundeni, câte cinci ore pentru o consultație.

Spre ghinionul meu, rezultatul analizelor dat de laboratorul de anatomopatologie a fost ERONAT, motiv pentru care eu am fost tratată cu o chimioterapie greșită, inadecvată celulei maligne de care ulterior s-a dovedit că sufăr, abia după ce m-am adresat spitalului Hadassah din Ierusalim, care, contra sumei de 2000 euro, mi-a refăcut anatomo și imunohistochimia și au certificat că, în țară, s-a făcut o imensă greșeală, care mi-a răpus fizic organismul și care a dus la creșterea metastazelor. La întoarcerea din Israel, mi-a fost schimbată chimioterapia, dar deja ficatul meu fibrozat nu a mai putut suporta și am devenit atât de anemică, încât nu mă mai puteam ridica din pat, fapt pentru care am fost nevoită să întrerup orice formă de chimioterapie.

SINGURA SOLUȚIE, pe care o mai am astăzi, este radioterapia stereotactică și după ce am corespondat cu două clinici din Istanbul, care m-au refuzat, am gasit o clinică din Hamburg care își asumă tratarea mea.

Nemaiavând bani, m-am adresat CASMB-ului și, astfel, am aflat cât de aberantă și discriminatorie este legea care îmi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar!!! Cetățeanul asigurat NU știe că dacă se tratează la un medic din sistemul privat, referatul întocmit de acesta nu are nicio valoare și deci, nu poate beneficia de vestitul FORMULAR E 112. M-am milogit pe la toate ușile din IOB Fundeni și am fost refuzată de către medicii oncologi.

M-am adresat Direcției de Sănătate Publică și am constatat că trebuie să am trei oferte de la trei spitale cu trei preturi, de parcă s-ar face licitație pentru becuri și nu vorbim despre viața unui om și, după ce dosarul meu medical trece prin două comisii medicale, se poate să primesc aviz favorabil sau nu, dar asta durează MINIM DOUĂ LUNI SI JUMĂTATE!!! Eu nu am timpul necesar să aștept toate aceste proceduri ABERANTE și ABUZIVE la adresa cetățeanului contribuabil!

Doamnă Ministru, ultima amânare pe care am mai primit-o de la clinica din Hamburg este data de 6 Februarie.

Dată după care nu se mai poate interveni stereotactic și, în consecință, nu îmi rămâne decât să aștept să mor la mine acasă.

DOAMNĂ MINISTRU, VĂ ROG, VĂ IMPLOR, VĂ CER SĂ ÎMI PRELUNGIȚI VIAȚA!”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel